Gestionarea pandemiei de COVID-19. Aproximativ 500 de familii din Italia cer despăgubiri de sute de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacienţi de COVID-19 trataţi la un spital din Bergamo Italia FOTO Getty Images
Pacienţi de COVID-19 trataţi la un spital din Bergamo Italia FOTO Getty Images

Aproximativ 500 de familii din Italia care se declară victime ale pandemiei de COVID-19 au depus o plângere în civil şi reclamă despăgubiri de sute de milioane de euro din partea propriului stat, acuzându-l de omisiuni grave în gestionarea crizei de sănătate.

Plângerea îi vizează pe şeful Guvernului italian Giuseppe Conte, ministrul Sănătăţii Roberto Speranza şi Attilio Fontana, preşedintele Lombardiei, regiunea cea mai afectată de pandemie, cu aproape 25.000 de morţi de COVID-19 din cei 70.000 înregistraţi în Italia din februarie încoace.

Această plângere în civil survine după altele aproximativ 300 depuse în ultimele luni în penal, potrivit Comitetului „Noi denunceremo”, o asociaţie care reprezintă familii ale victimelor de COVID-19. Majoritatea plângerilor au fost depuse la Bergamo, în nordul ţării.

Avocaţii asociaţiei „Noi denunceremo” acuză guvernul central şi autorităţile publice regionale de „grave omisiuni” în organizarea răspunsului împotriva pandemiei, scrie miercuri cotidianului local Bergamonews pe site-ul său, potrivit AFP.

Ei critică, între altele, absenţa unui plan naţional anti-pandemie actualizat şi întârzierile în crearea unei „zone roşii” în februarie.

Primele „zone roşii” au fost stabilite la sfârşitul lui februarie, în Lombardia, la decizia Guvernului italian. Aceste măsuri au vizat în special Codogno, comuna cu „pacientul numărul unu”.

La începutul lui martie, noul coronavirus se propaga rapid în Italia, cu două focare mai importante, în comunele Nembro şi Alzano, din Bergamo, dar zonele roşie au fost instaurate acolo abia la 9 martie. Criticate pentru întârziere, autorităţile regionale şi guvernul de la Roma şi-au aruncat vina reciproc.

Italia, una dintre primele ţări europene afectate de noul coronavirus, a raportat până acum aproape 2 milioane de cazuri de contaminări, dintre care peste 70.000 fatale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite