Franţa: Bicicletele gratuite din Paris au fost furate sau vandalizate
Toate cele peste 20.000 de biciclete disponibile gratuit la Paris au fost furate sau vandalizate, de la data creării sistemului Velib', în 2007, de către primăria Parisului, a anunţat luni municipalitatea pariziană, citată de AFP.
În pofida succesului înregistrat cu cele peste 61 de milioane de rute înregistrate, sistemul Velib', extins în martie până la periferia Parisului, este, însă, afectat de vandalism, fenomen neprevăzut la data lansării lui, parcul de 20.600 de biciclete din Paris fiind furat sau vandalizat integral.
Costul acestor acte de vandalism a fost evaluat la 8,5 milioane de euro, preţul unei biciclete fiind de 610 euro. Viceprimarul care se ocupă de Transport, Annick Lepetit, a declarat că cu fost depuse 3.500 de sesizări de furt.
Consiliul Municipal a votat luni o clauză la contractul încheiat între oraş şi prestatorul serviciului, firma de mobilier urban JCDecaux, care prevede că municipalitatea va prelua până la 25 la sută din finanţarea bicicletelor înlocuite, faţă de un procent cuprins între 4 şi 20 la sută, cât este acesta în prezent.
Velib' este primul serviciu de această amploare din lume. Aproximativ două treimi din acest serviciu este acordat în baza unui abonament de lungă durată.
Primarul Parisului, socialistul Bertrand Delanoe, a lansat, din 2001, o politică de reamenajare vastă a traficului rutier în favoarea bicicliştilor şi transportului în comun.
El a anunţat în septembrie un serviciu gratuit de vehicule electrice, după modelul Velib'. Oraşul încurajează, deja, deplasările nepoluante, prin acordarea unei subvenţii care poate ajunge până la 400 de euro, pentru achiziţionarea de biciclete electrice.




















































