Francois Hollande şi Barack Obama au cinat împreună într-un restaurant din Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Preşedintele francez Francois Hollande şi omologul său american Barack Obama au cinat împreună, luni, într-un restaurant din Piaţa Vosges, după ce au participat la deschiderea Conferinţei Internaţionale pe tema Schimbărilor Climatice (COP21), care are loc la Paris, în perioada 30 noiembrie - 11 decembrie, relatează AFP online.

La sfârşitul unei zile lungi la Le Bourget, unde peste 150 de şefi de stat şi de guvern s-au reunit cu ocazia COP21, cei doi lideri s-au revăzut la L’Ambroisie, un restaurant de trei stele din cartierul parizian Marais.

Asemeni unei gazde primitoare, Hollande l-a întâlnit pe Obama în jurul orei locale 20.10 (21.10, ora României) la intrarea în restaurant. Cei doi preşedinţi s-au aşezat faţă în faţă, înconjuraţi de 12 comeseni, printre care premierul francez Manuel Valls, la dreapta lui Barack Obama, şi secretarul de Stat american, John Kerry, la dreapta lui Francois Hollande.

Hollande şi Obama au schimbat câteva glume, părând relaxaţi, după ce cu o zi mai înainte s-au recules la Bataclan, unde peste 90 de persoane au fost ucise pe 13 noiembrie. Întrebat ce ar dori să comande,  preşedintele american i-a cerut părerea omologului său francez: „Voi urma sfaturile preşedintelui“ Hollande, a răspuns el zâmbind.

Dosarele de actualitate pe agenda internaţională nu au lipsit de la discuţiile dintre cei doi aliaţi. Pe lângă schimbul de glume, Francois Hollande şi Barack Obama au discutat despre schimbările climatice, dar şi despre dosarul sirian, a dezvăluit o sursă din anturajul preşedintelui francez.

Cei doi preşedinţi au mai cinat împreună într-un restaurant din Paris. Pe 5 iunie 2014, cu o zi înainte de ceremoniile de comemorare a 70 de ani de la Debarcarea Aliaţilor în Normandia, ei au cinat împreună în restaurantul Le Chiberta, în apropiere de Champs-Elysées.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite