FOTO VIDEO Marea Britanie, în doliu. Britanicii îi aduc omagii deputatei Jo Cox, ucisă în plină campanie anti-Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omagii aduse lui Jo Cox la Londra FOTO EPA
Omagii aduse lui Jo Cox la Londra FOTO EPA

Sute de oameni, printre care şi numeroşi politicieni, s-au strâns în noaptea de joi spre vineri la biserica din Birstall şi în faţa Parlamentului de la Londra, pentru a-i aduce omagii deputatei laburiste Jo Cox, care a fost ucisă în stradă, în timp ce făcea campanie pentru rămânerea Marii Britanii în UE, relatează BBC News.

Biserica St. Peter, din Birstall (West Yorkshire), oraşul natal al politicienei, s-a dovedit neîncăpătoare pentru numeroşii oameni care au venit să se reculeagă. Parlamentarii laburişti Yvette Cooper şi Dan Jarvis, colegii lui Cox, s-au numărat printre cei care au ţinut un moment de reculegere în memoria ei.

„A crescut în această comunitate, a trăit în această comunitate, a servit această comunitate şi, în cele din urmă, şi-a dat viaţa pentru această comunitate“, a declarat episcopul de Huddersfield, Jonathan Gibbs, potrivit news.ro.

Liderul laburist Jeremy Corbyn s-a numărat printre parlamentarii care au luat parte la o comemorare spontană în faţa Parlamentului, în centrul Londrei.

Petse 400 de persoane au asistat in St. Peter

Peste 400 de persoane au asistat în biserica St. Peter din Birstall la o slujbă în memoria lui Jo Cox FOTO Ian Hinchliffe/REX/Shutterstock

Antrerior, Corbyn i-a adus un omagiu lui Cox, spunând că ţara este „în şoc“ după decesul unei „colege mult iubite“.

Mesajul liderului laburist britanic Jeremy Corbyn după uciderea lui Jo Cox

„Moartea lui Jo Cox este o tragedie. A fost o deputată implicată şi căreia îi păsa“, a declarat şi premierul britanic David Cameron.

Şi candidata la preşedinţia SUA Hillary Clinton a vorbit de un „asasinat crud şi îngrozitor“.

Jo Cox este primul membru al Parlamentului britanic ucis după 1990, când Ian Grow a fost ultimul dintr-o serie de politicieni omorâţi de grupările teroriste nord-irlandeze.

Omagii aduse de laburisti colegii lor Jo Cox FOTO Philip Toscano/PA Wire

Omagii aduse la Londra de laburişti, cu Jeremy Corbyn în frunte, colegii lor ucise cu o săptămână înainte de referendumul privind apartenenţa Marii Britanii la UE FOTO Philip Toscano/PA Wire

Atacatorul ar fi un simpatizant neonazist

Poliţia din West Yorkshire a refuzat deocamdată să discute posibilul motiv din spatele atacului, în pofida informaţiilor potrivit cărora bărbatul arestat în acest dosar, Tommy Mair, în vârstă de 52 de ani, ar fi un simpatizant al mişcărilor de extremă-dreapta.

Potrivit unor martori, atacatorul care a împuşcat-o şi înjunghiat-o pe Cox ar fi strigat „Britain First“ (Marea Britanie pe primul plan) sau „Put Britain first“ (Pune Marea Britanie pe primul plan).

„Nu pot spune exact ce a fost, dar cu siguranţă a strigat «Britain First». A strigat asta de cel puţin două ori“, a declarat proprietarul de cafenea Clarke Rothwell, care a fost martor la atac.

Partidul politic „Britain First“, care promovează ura faţă de politicienii de stânga, a dat publicităţii un comunicat joi, în care condamnă atacul şi spune că nu are nicio legătură cu incidentul.

Suspect arestat de poliţie după atacul asupra deputatei Jo Cox

Între timp, s-a aflat că un bărbat a fost avertizat anul acesta, după ce Jo Cox a spus poliţiei că a fost ameninţată. Poliţia Metropolitană a precizat că nu a fost vorba de aceeaşi persoană care a fost arestată joi la Birstall.

Cox era căsătorită cu managerul de campanie Brendan Cox şi avea două fiice. Ea îşi împărţea timpul între locuinţa sa din circumscripţia electorală pe care o reprezenta în Parlament şi locuinţa amenajată pe o barcă de pe râul Tamisa.

După decesul soţiei sale, Cox a publicat pe Twitter o poză cu soţia sa pe malul Tamisei, la Londra.

Jo Cox

Jo Cox, pe malul Tamisei FOTO Twitter Brendan Cox

Într-un comunicat, el a declarat: „Jo nu ar avea regrete în legătură cu viaţa sa, a trăit în fiecare zi la maxim. Jo credea într-o lume mai bună şi a luptat în fiecare zi a vieţii sale cu o energie şi o poftă de viaţă care i-ar epuiza pe majoritatea“. El a promis că va „lucra împotriva urii care a ucis-o pe soţia sa“.

„Astăzi (joi - n. red.) este începutul unui nou capitol în vieţile noastre. Mai dificil, mai dureros, mai puţin fericit, mai puţin plin de dragoste“, a adăugat el.

Drapelele au fost coborâte în bernă la Downing Street, Palatul Buckingham şi Whitehall.

Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a precizat că regina îi va scrie o scrisoare privată soţului lui Jo Cox, transmite news.ro.

O deputată britanică a murit după ce a fost împuşcată şi înjunghiată în timpul unei întâlniri cu alegătorii

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite