FOTO O româncă din Marea Britanie a primit titlul de cea mai tânără bunică din lume
0O româncă de etnie romă a primit titlul de cea mai tânără bunică din lume. În prezent, ea are 29 de ani, dar la 23 de ani a devenit bunică. Rifca Stănescu a avut primul copil la doar 12 ani, iar fata căreia i-a dat naştere a avut, la rândul ei, un copil la vârsta de 11 ani, scrie ediţia online a publicaţiei britanice "Metro".
Rifca Stănescu (29 de ani) s-a căsătorit la 11 ani şi a născut primul copil la câteva luni după. Fiica ei, Maria, a continuat obiceiul maternităţii precoce şi a devenit mamă la 11 ani, în ciuda insistenţelor părinţilor ei de a nu le urma exemplul, scrie metro.co.uk.
“Mă bucur să fiu bunică dar speram la mai mult pentru Maria (fiica ei, n.r.)”, a spus Rifca(foto), o ţigancă de naţionalitate română stabilită în Marea Britanie, mamă a doi copii. Luna trecută, femeia de 29 de ani care a fost proclamată cea mai tânără bunică din arhipelagul britanic a mărtusirit că cel mai mare “coşmar” al său era că fiica ei ar putea deveni mamă la o vârstă tot atât de fragedă ca ea, scrie "The Sun".
De la cea mai tânără bunică...
Publicaţia "Metro" arată că nici alte fete care au născut prea devreme nu doresc aceeaşi soartă copiilor lor. Sursa citată o prezintă pe Kelly John, de naţionalitate britanică, care a născut-o pe Tia la doar 14 ani. În prezent, fiica ei este însărcinată, având aceeaşi vârstă la care mama ei a adus-o pe ea pe lume.
Vezi AICI cum arată cea mai tânără bunică din lume
"Cea mai mare teamă a mea era că Tia va repeta greşeala mea şi va rămâne gravidă. Când am aflat că e însărcinată, am simţit cum mi se scurge sângele din vene, iar tot ce am putut face a fost să plâng", a mărturisit Kelly John pentru "The News of the World".
...la cea mai în vârstă mamă!
Adriana Iliescu este o altă româncă ce a uimit presa internaţională şi opinia publică, în 2005, când a dat naştere unei fetiţe perfect sănătoase la vârsta de 66 de ani. În prezent, Adriana are 71 de ani şi este Mariei Eliza, care a împlinit cinci ani pe 16 ianuarie.
Adriana Iliescu a deţinut titlul de "Cea mai în vârstă mamă din lume", până ce a fost devansată de Carmela Bousada, din Spania, care a născut o pereche de gemeni pe 29 decembrie 2006, şi care era cu doar câteva luni mai în vârstă decât ea.