Fostul preşedinte ceh Vaclav Havel va mai rămâne la terapie intensivă cel puţin o săptămână

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte ceh Vaclav Havel, spitalizat luni pentru o inflamaţie pulmonară, este în continuare la terapie intensivă, unde va mai rămâne o săptămână, starea sa fiind în continuare gravă, în pofida unei uşoare amelirări, relatează AFP.

"Vaclav Havel a dormit liniştit", a anunţat duminică dimineaţă şeful echipei medicale de la spitatul din Praga unde este internet Havel, Martin Holcat. "Starea sa este puţin mai bună, dar rămâne în continuare internat la terapie intensivă", a adăugat el.

"Nu va fi mutat în două-trei zile de la terapie intensivă, ci mai degrabă într-o săptămână sau zece zile", a precizat el ulterior, transmite NewsIn.

În vârstă de 72 de ani, fostul preşedinte ceh a fost internat la spital în urma unor probleme respiratorii provocate de o inflamaţie pulmonară. În aceeaşi zi, a fost supus unei intervenţii chirurgicale minore.

Potrivit medicului, inflamaţia de care suferă Havel este "în remisie", dar evoluţia bolii este destul de "instabilă", ceea ce este normal la pacienţii cronici.

"Consiliul medical a constatat că sănătatea lui Vaclav Havel s-a ameliorat uşor. El însuşi ne-a dat asigurări că se simte puţin mai bine", a mai spus medicul, adăugând însă că fostul preşedinte respiră în continuare cu ajutorul unei măşti de oxigen.

O pneumonie tratată necorespunzător în închisoare, la începutul anilor '80, şi un cancer pulmonar sunt la originea numeroaselor probleme de sănătate ale celebrului dramaturg disident, spitalizat de mai multe ori după ce fost ales preşedinte al Cehoslovaciei (1989), apoi al Cehiei (1993). Havel s-a retras din funcţie în februarie 2003.

Fumător înrăit, el a fost operat în decembrie 1996 pentru cancer la plămânul drept. Pe lângă o bronşită, a suferit adesea de probleme cardiace. Ultima spitalizare, din cauza unei aritmii cardiace, data din ianuarie 2008.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite