Forţele Aeriene Regale britanice nu mai angajează „bărbaţii albi” pentru a putea îndeplini ţintele de diversitate

0
0
Aviatori britanici FOTO Royal Air Force
Aviatori britanici FOTO Royal Air Force

Forţele Aeriene Regale (RAF) britanice au luat hotărârea de a lua o „pauză efectivă” de la angajarea recruţilor care sunt „bărbaţi albi” în favoarea femeilor şi minorităţilor etnice, spune o sursă din domeniul apărării citată de Sky News.

Şefa serviciului de recrutare al RAF a demisionat în semn de protest faţă de această măsură. Ea şi-a prezentat demisia recent pe fondul îngrijorării că astfel de restricţii privind angajarea, fie ele temporare şi limitate, ar putea submina puterea de luptă a Royal Air Force, au precizat sursele citate, care vorbesc despre o încercare de a atinge ţinte „imposibile” de diversitate.

De asemenea, şeful RAF, Sir Mike Wigston, a fost acuzat că este dispus să compromită securitatea Marii Britanii într-un moment în care există ameninţări tot mai mari din partea Rusiei şi Chinei, scrie Sky News, citată de Libertatea.

„Cu toţii suntem cu adevărat pro-diversitate şi vrem să vedem o reprezentare mai bună în cadrul serviciilor, dar nivelurile de ambiţie pentru ţinte etnice sunt absolut nebuneşti. Nu există niciun fundal ştiinţific sau cultural pentru aceste ţinte”, a spus una dintre surse.

Rishi Sunak, unul dintre cei doi politicieni care luptă pentru şefia Partidului Conservator şi postul de premier al Marii Britanii, a reacţionat la decizia RAF şi a spus că „Singurul lucru care ar trebui să conteze în recrutare este caracterul, nu sexul sau culoarea pielii.”.

„Ca Ministerul Apărării să permită ca securitatea Marii Britanii să fie potenţial pusă în pericol printr-un impuls pentru aşa-numita «diversitate» nu este doar ruşinos, ci şi periculos”, a transmis un purtător de cuvânt al campaniei lui Sunak.

Răspunsul Forţelor Aeriene Regale

Un reprezentat al Forţelor Aeriene Regale britanice a negat acuzaţiile şi a precizat că „„Nu există nicio pauză în recrutarea Royal Air Force şi nicio politică nouă în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor de recrutare în cursul anului.”.

„Ca în cazul Marinei Regale şi al Armatei Britanice, facem tot ce putem pentru a încuraja recrutarea din grupuri subreprezentate şi pentru a ne asigura că avem o forţă de muncă diversă. Forţa Aeriană Regală are o reputaţie bine câştigată pentru excelenţa operaţională, care se bazează pe calitatea tuturor oamenilor noştri. Vom căuta întotdeauna să recrutăm cei mai talentaţi oameni”, a precizat purtătorul de cuvânt al RAF.

O altă sursă citată de Sky News a insistat însă că există într-adevăr o pauză în privinţa ofertelor de angajare pentru bărbaţii albi.

În timp ce un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării a declarat pentru acelaşi post că „eficienţa operaţională este de o importanţă capitală şi nimeni nu scade standardele pentru a se alătura Royal Air Force. RAF recrutează pentru multe profesii şi, ca restul forţelor armate, este hotărât să fie o forţă care reflectă societatea pe care o protejează”.

Mai multe - Europa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite