Explicaţii cerute Comisiei Europene cu privire la călătoriile unui oficial în Qatar plătite de terţi

0
Publicat:

Mediatoarea europeană Emily O'Reilly a cerut Comisiei Europene să-i precizeze regulile aplicabile călătoriilor de serviciu ale angajaţilor săi în contextul unor deplasări ale unui responsabil al acesteia în Qatar, plătite de terţi.

Comisia Europeană,FOTO Carl Court/Getty Images
Comisia Europeană,FOTO Carl Court/Getty Images

Solicitarea vine după apariţia unor dezvăluiri care arată că un funcţionar de rang înalt al executivului comunitar a efectuat perioada 2015-2021 deplasări repetate în Qatar plătite de această ţară sau de „organizaţii apropiate", relatează luni agenţiile AFP, EFE şi DPA, citate de Agerpres.

Șeful Direcţiei Generale de Transport din cadrul Comisiei Europene, Henrik Hololei, a călătorit în acea perioadă gratis la Business Class cu compania aeriană Qatar Airways, aceasta când Comisia Europeană negocia acordul aerian al UE cu statul Qatar, fără însă ca respectivul reprezentat al Comisiei să fie implicat în negocieri, potrivit publicaţiei Politico,

Călătoria „ridică întrebări legitime cu privire la o eventuală influenţă injustă asupra procesului decizional al UE în acest domeniu", spune Emily O'Reilly într-o scrisoare adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ombudsmanul european notează că executivul comunitar a anunţat deja consolidarea regulilor referitoare la plata misiunilor, dar a adresat Comisiei o listă cu întrebări pe acest subiect, cu solicitarea să răspundă până pe 3 iunie. În funcţie de răspunsurile primite, Emily O'Reilly va decide dacă iniţiază sau nu o anchetă.

Emily O'Reilly cere Comisiei să detalieze procedura

Emily O'Reilly a remarcat absenţa din registrul Comisiei a unui anumit număr de conferinţe în care a fost implicat Henrik Hololei şi pentru care chletuielile de deplasare au fost suportate de către terţi. Mediatoarea cere Comisiei să detalieze procedura în baza căreia a autorizat aceste călătorii şi să explice cum îşi va revizui regulile.

Emily O'Reilly nu consideră valabilă justificarea Comisiei conform căreia, întrucât Henrik Hololei nu era membru al echipei de negociere pentru acordul aerian UE-Qatar, el nu se afla în conflict de interese deşi Qatarul i-a plătit călătoriile.

Mediatoarea a mai cerut Comisiei Europene să-i comunice cazurile în care cheltuielile ocazionate de misiunile comisarilor şi ale celorlalţi responsabili ai executivului comunitar au fost plătite de terţi în perioada scursă din anul 2021.

Dana Spinanţ,  purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, a menţionat că executivul comunitar are în vedere „consolidarea" normelor aplicabile deplasărilor în străinătate pentru o mai bună clarificare a situaţiilor şi limitarea posibilităţii călătoriilor plătite de terţi și că, în viitor, vor fi posibile, în principiu, astfel de călătorii numai dacă ele sunt finanţate de ONU, G7 sau G20 pentru evenimente globale.

Emily O'Reilly s-a referit în scrisoarea adresată preşedintei Comisiei Europene şi la scandalul de corupţie Qatargate. Ea a menţionat că, pe lângă o recentă scrisoare prin care cere informaţii Parlamentului European, are în vedere să urmărească îndeaproape acest caz în care membri ai legislativului european sunt investigaţi penal pentru încasarea unor importante sume de bani din partea statului Qatar pentru a influenţa în favoarea acestuia declaraţii şi decizii politice în cadrul Parlamentului European.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite