Europa, în fața unui „război rece” cu Rusia în următorii 5-10 ani, avertizează opozantul rus Mihail Hodorkovski

0
0
Publicat:

Opozantul rus Mihail Hodorkovski avertizează că Europa se îndreaptă spre o perioadă prelungită de tensiuni cu Rusia, comparabilă cu Războiul Rece, și subliniază că menținerea dialogului este esențială pentru a evita o confruntare militară.

Opozantul rus Mihail Hodorkovski susține că Europa nu poate evita un război rece FOTO: EPA EFE
Opozantul rus Mihail Hodorkovski susține că Europa nu poate evita un război rece FOTO: EPA EFE

Europa ar trebui să-și facă auzite interesele într-un mod unit, iar tensiunile cu Rusia ar putea dura ani de zile, avertizează Mihail Hodorkovski. Într-un interviu acordat AFP, în marja Conferinței de Securitate de la München, fostul magnat al petrolului și actual opozant al Kremlinului a declarat că un „război rece” cu Rusia este inevitabil în următorii cinci până la zece ani și că acesta va fi „foarte probabil combinat cu un război hibrid”.

Sunt absolut sigur că, în următorii cinci până la zece ani, Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia, care va fi foarte probabil combinat cu un război hibrid”, a spus Hodorkovski, potrivit Agerpres. El a subliniat că menținerea contactelor este „absolut necesară” și că Europa ar câștiga dacă ar vorbi „pe o singură voce” atunci când negociază cu Moscova.

„Întrebarea este cum să fie conduse aceste discuţii. (...) În opinia mea, ar fi evident mai bine ca Europa să vorbească pe o singură voce”, a adăugat el, sugerând desemnarea unui reprezentant european unic pentru discuțiile cu Kremlinul.

O experiență marcată de conflict cu Putin

Hodorkovski, odată cel mai bogat om din Rusia, a fost arestat și închis timp de zece ani după un conflict cu Vladimir Putin. Acum, el trăiește în exil la Londra și conduce un grup de opoziție față de președintele rus.

Comentariile sale vin într-un context în care liderii europeni, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, iau în considerare reluarea dialogului cu Moscova, după patru ani de tensiuni intense cauzate de războiul din Ucraina. Anul trecut, Macron a declarat că Europa ar trebui să reia contactul cu Putin, prin coordonare europeană, și nu să lase Statele Unite să poarte singure negocierile pentru a pune capăt invaziei rusești.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite