Erdogan şi Zelenski şi-au început întâlnirea bilaterală înaintea summitului cu Guterres în problema centralei nucleare de la Zaporojie
0
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski au început întâlnirea bilaterală, la Palatul Potocki din oraşul Liov (Lviv), în vestul Ucrainei, a transmis joi agenţia turcă Anadolu, citată de EFE.
Erdogan s-a deplasat cu avionul de la Ankara până în oraşul polonez Rzeszow, situat la circa 80 km de graniţa cu Ucraina, iar de acolo cu maşina până la Liov, o călătorie de aproximativ 150 de km în total, potrivit agenţiei de presă turce.
Alături de Erdogan au venit şi alţi cinci miniştri - de externe, al apărării, energiei, agriculturii şi comerţului - şi Haluk Bayraktar, directorul general al companiei turce Baykar, fabricantul dronei Bayraktar TB2, una dintre armele pe care Ucraina le foloseşte cel mai eficient pentru a opune rezistenţă agresiunii ruse au venit în Ucraina, potrivit Agerpres.
Rrdogan s-a întâlnit cu Zelenski după ce preşedintele turc depus o jerbă de flori la cimitirul-muzeu Lychakiv, una dintre cele mai impunătoare necropole din Europa
Începând cu 13:00 GMT, cei doi preşedinţi se reunesc cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, pentru a discuta despre măsuri diplomatice destinate să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina, precum şi situaţia îngrijorătoare de la centrala nucleară din Zaporojie, care în ultimul timp a fost vizată de atacuri, pentru care Rusia şi Ucraina se acuză reciproc. De asemenea, se va face o evaluare a programului privind exportul ucrainean de cereale, conform acordului semnat între Kiev şi Moscova luna trecută.
Potrivit presei turce, Guterres va efectua vineri o vizită la Odesa, oraş-port în sudul Ucrainei, iar sâmbătă se va deplasa la Istanbul pentru o vizită la Centrul Comun de Coordonare (JCC), înfiinţat luna trecută în metropola de pe Bosfor pentru a inspecta navele implicate în programul menţionat.