Drone neidentificate au survolat o bază militară din Belgia, apoi s-au îndreptat către Germania
015 drone au fost observate joi noapte deasupra bazei militare belgiene Elsenborn, lângă granița cu Germania, potrivit presei locale, citată de Politico.

Potrivit informațiilor preliminare, dronele au zburat ulterior către Germania
Ministerul Apărării a anunțat că a demarat î anchetă în urma incidentului, care a fost calificat drept unul bizar, întrucât baza nu este o țintă care ar fi interesantă pentru spionaj, Nu același lucru s-ar putea spune însă despre baza aeriană Kleine-Brogel, unde sunt depozitate arme nucleare americane.
Știrea vine în contextul în care mai multe drone au fost observate în noaptea de joi spre vineri în apropierea spațiului aerian al Germaniei, care a dus la închiderea aeroportului din Munchen și devierea mai multor zboruri.
În ultimele săptămâni, drone a căror origine rămâne necunoscută au zburat în preajma unor aeroporturi și baze militare din Danemarca, Norvegia și Suedia, determinând unele dintre țările afectate să denunțe un posibil atac hibrid din partea Rusiei. Franța a reținut recent căpitanul unui petrolier rusesc suspectat că ar fi putut fi o platformă de lansare a unor drone în spațiul aerian al Danemarcei.
În timp ce UE lucrează la proiectul unui zid al dronelor care să preîntâmpine astfel de incursiuni aeriene, astfel de incidente au ajuns să aibă o frecvență zilnică.