Două persoane au fost arestate în Estonia în urma unei escrocherii cu critpomonede

0
Publicat:

Doi bărbaţi au fost arestaţi în Estonia, fiind suspectaţi că au fraudat sute de mii de persoane, pentru 575 de milioane de dolari (562 de milioane de euro), într-o escrocherie cu criptomonede, a anunţat luni poliţia estonă, scrie AFP, citată de Agerpres.

Serghei Potapenko şi Ivan Turogin au fost arestaţi duminică într-o operaţiune comună a poliţiei estone şi FBI, Statele Unite cerând extrădarea lor, a precizat poliţia într-un comunicat.

„Acesta este unul dintre cele mai mari cazuri de fraudă pe care le-am avut vreodată în Estonia", a declarat Oskar Gross, şeful biroului de criminalitate cibernetică al poliţiei.

Documentul arată că suspecţii „au invitat oamenii să investească în jetoanele lor de criptomonede. Dar ei nu şi-au recuperat investiţia aşa cum li s-a promis".

„Produsele fraudei ar fi fost spălate prin achiziţii imobiliare şi companii fictive", a continuat documentul.

Operaţiunea comună de arestare a mobilizat peste 100 de poliţişti, printre care peste 15 agenţi federali americani, mai precizează comunicatul.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite