Doi răniţi, într-un atac armat la o moschee din Franţa; atacatorul găsit mort, cu un glonţ în cap
0Două persoane - inclusiv imamul de la Brest- au fost rănite prin împuşcare în faţa unei moschei din oraşul Brest, iar presupusul autor al atacului armat a fost găsit mort, în urma unei sinucideri cu un glonţ în cap, relatează AFP.
Mai multe focuri de armă au fost trase joi, către ora locală 16.00 (17.00, ora României), în faţa Moscheei Sunna, situată în nord-estul oraşului, iar două persoane au fost rănite, inclusiv imamul Rachid El Jay, au declarat pentru AFP surse apropiate dosarului şi Consiliul Francez al Cultului Musulman (CFCM).
Presupusul autor al tirurilor a fost găsit mort după atacul armat, la aproximativ 500 de metri de maşina sa, într-o zonă împădurită la Guipavas, la intrarea în Brest, a declarat pentru AFP colonelul Nicolas Duvinage, comandantul grupului Jandarmeriei în Finistère, precizând că aproximativ 60 de militari au fost mobilizaţi în vederea găsirii autorului faptelor, care s-ar fi sinucis cu un glonţ în cap, potrivit unei surse apropiate anchetei.
Maşina cu care a fugit, marca Renault Clio, de culoarea gri, avea un logo din departamentul Manche pe numărul de înmatriculare.Bărbatul, în vârstă de aproximativ 20 de ani, nu locuia însă în departament. El nu este nici din regiunea Brestului, potrivit acestei surse apropiate anchetei.
”Imamul a încasat patru gloanţe, două în abdomen, două în picioare. Credinciosul a fost împuşcat cu două gloanţe în picioare. Ei au fost preluaţi, iar viaţa nu le este în pericol”, a anunţat CFCM.
”Cei doi răniţi au fost conduşi la urgenţe, iar viaţa nu le este în pericol”, potrivit prefecturii. Direcţia Interregională a Poliţiei Judiciare (DIPJ) de la Rennes a fost însărcinată cu ancheta.
Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, a doua victimă, în vârstă de 26 de ani, a fost rănită, de asemenea, la mâini.
Potrivit lui Trabelsi Hosny, viceprimarul Brestului, imamul ieşea din moschee împreună cu unul dintre prietenii săi în momentul în care ”o persoană s-a prezentând ca voind să facă o fotografie cu imamul, ceea ce imamul a acceptat”. Această persoană ”a tras în el şi asupra prietenului său (...) două trei gloanţe”, a declarat el pentru AFP la faţa locului.
Faptele au avut loc în curtea moscheei. O pată de sânge era vizibilă pe pământ, chiar la intrarea în curtea mică. Un dispozitiv al poliţiei a fost prevăzut în faţa moscheei pe timpul nopţii de joi spre vineri.
”Condamnăm cu forţă şi hotărâre atentatul laş comis împotriva imamului moscheei din Brest Rachid El Jay", a declarat pentru AFP Abdallah Zekri, un delegat general al CFCM şi preşedinte al Observatorului naţional francez împotriva islamofobiei.
Potrivit unui farmacist de la Brest, Thierry Ropars, care a acordat primele îngrijiri răniţilor, ”totul s-a întâmplat foarte repede”. ”Am auzit şase sau şapte focuri de armă, iar când am ieşit din farmacie am văzut două persoane pe jos, nu departe de intrarea în moschee, rănite la picioare şi abdomen”, a declaart el pentru AFP.
”Împreună cu o clientă, am făcut puncte de compresie pentru a evita ca ei să piardă prea mult sânge”, a adăugat el.