Doi pasionaţi de parkour, reţinuţi după ce au escaladat un turn al Domului din Milano

0
Publicat:

 Doi tineri care au escaladat vineri dimineaţă turnul principal al domului din Milano au fost reţinuţi de poliţie, informează DPA.

FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 18 şi, respectiv, 20 de ani, sunt din Franţa şi fac parte dintr-un grup de parkour, potrivit mass-media italiene.

Pasionaţii de parkour parcurg adesea trasee citadine sărind peste diferite structuri, scopul fiind acela de a depăşi orice obstacol, folosind doar mijloacele propriului corp.

Când tinerii au fost descoperiţi de trecători şi de poliţie la scurt timp după ora 6 dimineaţa, ei au coborât de bună voie şi au fost reţinuţi de serviciile de urgenţă aflate la faţa locului, a scris pe Twitter Marco Granelli, consilier municipal pentru securitate şi protecţie civilă.

Se pare că obiectivul celor doi era să urce pe statuia Madonnina, aflată în vârful principalului turn al catedralei, la aproximativ 108,5 metri deasupra solului.

Tinerii aveau la ei telefoane mobile şi camere de luat vederi pentru a-şi filma fapta îndrăzneaţă.

Se bănuieşte că cei doi s-au ascuns în dom peste noapte.

Poliţia a declarat că o anchetă este în curs de desfăşurare.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite