Director OMS: Numărul crescut al internărilor în Marea Britanie, Franţa şi alte ţări europene este îngrijorător. Sistemul medical are dezechilibre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

Mike Ryan, director executiv al OMS, a spus în conferinţă de presă că numărul crescut al internărilor în Marea Britanie, Franţa, Irlanda şi alte ţări europene este "îngrijorător", potrivit The Guardian.

El a mai afirmat că este prea devreme pentru a prezenta un bilanţ pozitiv al deceselor raportat la numărul de noi cazuri în comparaţie cu cele din primul val al pandemiei. 

"Trebuie să fim foarte precauţi în prezent în privinţa unor presupuneri legate de creşterea numărului de cazuri şi de decese. Acestea ar putea să se reconecteze foarte foarte rău şi foarte catastrofal dacă nu suntem foarte atenţi", a mai afirmat Ryan. 

Totodată, Mike Ryan a precizat că numărul de cazuri în Mexic a crescut brusc din cauza unui algoritm de înregistrare a îmbolnăvirilor care nu are legătură cu numărul de testări, ceea ce înseamnă că această ţară va continua să raporteze mai multe cazuri decât în alte părţi. 

El a subliniat că "sistemul medical are serioase dezechilibre în lume", pe care această pandemie le-a dezvăluit. 

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al organizaţiei, a vorbit în conferinţa de luni de la Geneva despre numărul mare de cazuri în special în Europa şi Americi.

„Fiecare dintre ultimele patru zile a înregistrat cel mai mare număr de cazuri raportate până acum”, a spus Tedros Adhanom  Ghebreyesus.

El a adăugat: “În toată lumea, vedem acum o creştere a numărului de cazuri raportate de Covid-19 mai ales în Europa şi în Americi”.

Tedros a avertizat şi în privinţa ideii de imunitate colectivă.

“Imunitatea colectivă împotriva vărsatului de vânt are nevoie ca 95% din populaţie să fie vaccinate, restul de 5% va fi protejată de faptul că această boală nu se va răspândi printre cei care sunt vaccinaţi. Cu alte cuvinte, imunitatea este obţinută prin protejarea oamenilor împotriva viruslui, nu prin a-I expune. Niciodată imunitatea nu a fost folosită ca strategie pentru a răspunde la o epidemie, mai ales în cazul unei pandemii. Acest aspect este problematic din punct de vedere ştiinţific şi etic”, a declarat Tedros Adhanom  Ghebreyesus.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite