Deţinuţii musulmani extremişti din marea Britanie, reprogramaţi mental | adevarul.ro

Deţinuţii musulmani extremişti din marea Britanie, reprogramaţi mental

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Psihologii serviciului britanic de penitenciare vor încerca să "vindece" deţinuţii musulmani de convingerile lor politice folosind terapii controversate, similare celor utilizate în cazul membrilor unor culte regioase, informează săptămânalul Mail on Sunday în ediţia electronică.

Terapiile experimentale sunt dezvoltate de o unitate specială înfiinţată la începutul anului trecut de Ministerul Justiţiei şi ar trebui să fie una dintre strategiile destinate să combată extremismul islamic în închisorile britanice.

În Marea Britanie există 90 de deţinuţi musulmani care ispăşesc pedepse pentru infracţiuni teroriste şi Ministerul Justiţiei se teme că aceştia vor încerca să popularizeze interpretarea violentă a islamului. Din numărul total de deţinuţi, 11% sunt musulmani, proporţie de 2,5 ori mai mare decât cea a musulmanilor în rândul populaţiei britanice.

În închisorile de maximă securitate însă, deţinuţii musulmani reprezintă 35% din numărul total, şi au convertit numeroşi alţi deţinuţi la religia lor. La Whitemoor, Cambridgeshire, de exemplu, dintre cei 150 de deţinuţi, 39 s-au convertit în închisoare de la începutul anului trecut. În unele cazuri se suspectează că deţinuţii s-au convertit de frică, pentru că se simţeau vulnerabili. Dacă altădată, deţinuţii musulmani erau izolaţi în închisori, în prezent ei sunt puternici, potrivit unei surse din Ministerul Justiţiei.

Psihologii ministerului investighează de luni de zile modalităţi de reprogramare mentală a jihadiştilor. Surse din minister spun că ei intenţionează să folosească metode bazate pe comportamentul cognitiv, după principiul că se poate schimba comportamentul unui om modificându-i percepţiile şi atitudinile.

Terapeuţii vor lucra cu deţinuţii individual, iar programul va ajuta de asemenea autorităţile să stabilească dacă deţinuţii vor reprezenta un pericol în cazul în care vor fi eliberaţi. Ministerul britanic al Justiţiei lucrează cu aproximativ 150 de imami din închisori, care trebuie să zdruncine convingerile extremiste ale deţinuţilor pe bazele propriei experienţe religioase.

"Aşteptăm de la ei să demoleze justificarea religioasă pentru violenţă. Ei trebuie să fie în stare să îi contrazică pe cei care sprijină crimele teroriste şi să le arate că acestea sunt greşite", a spus o sursă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite