De pe patul de suferință, Papa Francisc cere încetarea războaielor: „Trebuie să dezarmăm cuvintele”
0Papa Francisc, aflat de peste patru săptămâni în spital din cauza unei pneumonii, a transmis un mesaj puternic pentru încetarea conflictelor armate din lume.

Suveranul Pontif a subliniat importanța cuvintelor și rolul lor în promovarea păcii într-o scrisoare scrisă în camera de spital, la Roma, adresată directorului cotidianului Il Corriere della Sera, transmite News.ro.
„Trebuie să dezarmăm cuvintele pentru a dezarma minţile şi a dezarma pământul. Avem o mare nevoie de reflecţie, seninătate, de simţ al complexităţii”, a scris Papa, accentuând necesitatea reflecției și a calmului în vremuri tensionate.
Pontiful, în vârstă de 88 de ani, este internat la Spitalul Gemelli din Roma din 14 februarie, după ce a fost diagnosticat cu o dublă pneumonie. În mesajul său, el a mărturisit că boala i-a oferit o perspectivă diferită asupra lumii: „Războiul pare şi mai absurd (...) în momentele de boală”.
„Fragilitatea umană are puterea de a ne face mai lucizi în faţa a ceea ce durează şi a ceea ce trece, a ceea ce face să trăiască şi a ceea ce face să moară”, transmite Pontiful.
Papa a condamnat folosirea armelor, afirmând că acestea „devastează comunitățile și mediul, fără să ofere soluții la conflicte”. El a făcut un apel către jurnaliști și comunicatori să conștientizeze impactul cuvintelor lor: „Nu sunt doar vorbe, sunt fapte care structurează medii umane. Ele pot uni sau împărţi, servi adevărul sau abuza de el”.
În încheiere, Suveranul Pontif a subliniat rolul religiilor în promovarea păcii: „Pot să se sprijine pe spiritualitatea popoarelor pentru a reaprinde dorinţa fraternităţii şi dreptăţii, speranţa păcii”.
Deși starea de sănătate a Papei Francisc s-a stabilizat și se îmbunătățește treptat, Vaticanul nu a oferit încă detalii despre momentul externării sale.