Cum sã escaladezi un bloc cu aspiratorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jem Stansfeld căţărându-se pe zidurile unei şcoli
Jem Stansfeld căţărându-se pe zidurile unei şcoli

Jem Stansfield, un om de ştiinţã întreprinzãtor, a reusit sã folosescã un aspirator din comerţ pentru a se cãtãra pe peretele exterior al clãdirilor.

Britanicul a adaptat motorul aparatului de uz caznic astfel încât sã se poatã cãtãra la o înãlţime de aproximativ 100 de metri.

O mulţime de privitori s-au uitat uimiţi la BBC pentru a vedea cum omul de ştiinţã se urcã pe exteriorul unei şcoli pentru a recupera de pe acoperiş un fluturaş de badminton pierdut. Fãrã niciun fel de protecţie cu aspiratorul în spate şi douã "mãnuşi de vid" ataşate, Jem Stansfield s-a cãţãrat pe zid în faţa mulţimii adunate la Festivalul de Stiinţã din Bringhton.

Dupã cascadorie Stansfield, în vârştã de 39 de ani, absolvent în aeronauticã, care cântãreşte aproximativ 76 de kilograme, a declarat: "Ideea mi-a venit în glumã, vroiam sã fac o persoanã obişnuitã sã aibã puteri supranaturale. Am îmbunãtãţit aspiratorul, astfel încât acesta sã-mi susţinã greutatea. Am ataşat douã plãcuţe pentru mâini şi mi-am dat seamã cã dacã erau presate bine îmi puteau susţine greutatea."

Organizatorul Festivalului Richard Robinson a declarat cã nu credea cã omul de ştiinţã va reuşi. "Când ne-a povestit ce intenţionezã sã facã am râs de el, nu credeam cã o sã meargã, însã s-a întors cu spatele şi s-a cãţãrat pe zid", povesteşte organizatorul.

Înainte de a ajunge la televizor, Stansfield a realizat mai multe efecte speciale pentru filme, inclusiv Lost în Space şi Van Helsing, şi a fãcut mai multe exponate pentru Muzeul de Ştiinţã şi Observatorul Regal.

Pentru urmãtorul sãu truc, el speră sã conducã o maşină tot drumul de la Londra la Manchester, alimentatã numai cu boabe de cafea.

VIDEO şi FOTO GALERIE pe adevarul.it

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite