Cum lovește Rusia Kievul cu rachete antiaeriene S-300 și S-400. De ce reprezintă un pericol tot mai mare pentru populația civilă?

În noaptea de 5 august, Rusia a lansat asupra Ucrainei 24 de rachete balistice, pe care Forțele Aeriene ucrainene le-au încadrat în categoria comună „Iskander-M/S-400". Principala țintă a atacului a fost regiunea Kiev. Din cauza lipsei de rachete pentru sistemele Patriot, niciuna dintre ținte nu a putut fi interceptată.

Sistem rusesc de rachete S-400/FOTO:EPA/EFE

Particularitatea acestor arme constă în faptul că sistemul S-400 a fost conceput, inițial, pentru doborârea rachetelor inamice, nu pentru atacuri asupra unor obiective terestre. Cu toate acestea, Rusia a introdus rachetele destinate acestui sistem pe linia de producție industrială, reușind să lovească Kievul și să își consolideze, în mod semnificativ, capacitățile ofensive.

De la rachetă antiaeriană la balistică „scurtată"

Nu este prima dată când Rusia folosește rachete de apărare antiaeriană pentru atacuri asupra unor obiective terestre. Încă din 2022, forțele ruse loveau orașele din apropierea frontului cu rachete antiaeriene vechi din dotarea sistemelor S-300.

Ulterior, au apărut confirmări privind utilizarea unor rachete mai noi, de tip 48N6, compatibile atât cu variantele mai recente ale S-300, cât și cu S-400. În 2026, acestora li s-au adăugat rachetele RM-48U, pe care industria rusă le produce în serie, prin reconvertirea unor rachete antiaeriene scoase din uz. Potrivit estimărilor Direcției Principale de Informații a Ucrainei (GUR), în 2025 Rusia ar fi fabricat aproximativ 200 de astfel de rachete, planul pentru 2026 depășind 480 de unități.

Ceea ce a început ca o utilizare punctuală a rachetelor antiaeriene existente s-a transformat, astfel, într-o direcție de producție distinctă, capabilă să completeze constant rachetele Iskander în cadrul atacurilor combinate. Rusia obține, în acest mod, mai multe ținte rapide într-un singur atac, chiar dacă aceste rachete rămân inferioare, ca precizie și putere, rachetelor balistice specializate.

O denumire care ascunde complexitatea reală

Denumirile „S-300" și „S-400" sunt folosite adesea drept prescurtări pentru muniție, deși, în realitate, este vorba despre familii ample de sisteme de rachete antiaeriene. Fiecare sistem include radare, puncte de comandă, instalații de lansare și mai multe tipuri de rachete. Chiar și catalogul oficial al companiei ruse Rosoboronexport menționează, pentru S-400, patru variante distincte: 48N6E3, 48N6E2, 40N6E și 9M96E2. Din acest motiv, identificarea unui fragment de rachetă marcat 48N6 nu permite, întotdeauna, stabilirea cu exactitate a variantei complexului antiaerian din care a fost lansată, rachetele fiind, adesea, compatibile atât cu versiunile mai noi de S-300, cât și cu S-400.

Cea mai veche rachetă relevantă pentru acest subiect, 5V55R, cântărește aproximativ 1,66 tone și transportă o încărcătură explozivă fragmentară de aproximativ 130 kg, având o rază de acțiune declarată de până la 75 km împotriva țintelor aeriene. Racheta mai nouă, 48N6, cântărește aproximativ 1,8 tone, iar masa încărcăturii explozive variază, în funcție de sursă și modificare, între 143 și 180 kg.

Ambele tipuri de rachete au fost concepute, în primul rând, pentru distrugerea avioanelor și a rachetelor aflate în zbor. Încărcăturile lor explozive generează un număr mare de fragmente, dar nu dispun de un penetrator special sau de o carcasă adaptată pentru a străpunge betonul ori structurile subterane. Din acest motiv, sunt mai puțin eficiente decât rachetele operativ-tactice atunci când vizează ținte punctuale, fortificate. Într-un mediu urban, însă, această particularitate nu le face mai puțin periculoase — viteza mare, masa proprie a rachetei și dispersia fragmentelor generează o zonă de impact extinsă, chiar și în cazul unei încărcături explozive relativ reduse, scrie pravda.ua.

Un caz aparte îl reprezintă racheta 40N6, cea mai performantă din punct de vedere al razei de acțiune pentru sistemul S-400, cu o rază de interceptare declarată de până la 380-400 km împotriva țintelor aeriene. În noiembrie 2023, oficiali ucraineni au raportat descoperirea unor fragmente de rachetă 40N6 în direcția Zaporojie. Simpla prezență a acestor fragmente nu demonstrează, însă, că racheta viza o țintă terestră, și nu una aeriană, în cadrul unei misiuni de apărare antiaeriană rusă. Nu există, până în prezent, dovezi publice ale utilizării sistematice a acestei rachete împotriva unor obiective de la sol, iar raza de interceptare aeriană nu poate fi transpusă direct în raza de lovire a unor ținte terestre, dat fiind că profilul de zbor și metoda de ghidare diferă semnificativ.

O capacitate testată încă din 2011

Posibilitatea utilizării sistemului S-300 împotriva unor ținte terestre nu reprezintă o improvizație apărută după 2022. Încă din mai 2011, trei regimente antiaeriene rusești au desfășurat exerciții pe poligonul Telemba, unde cinci rachete de luptă ale complexului staționar S-300 au fost lansate împotriva unor ținte terestre. Potrivit reprezentanților armatei ruse, toate rachetele și-au atins ținta. Un rezultat obținut pe poligon, unde coordonatele sunt cunoscute dinainte, nu poate fi comparat direct cu un atac desfășurat la mare distanță, în condiții de luptă reale — însă confirmă faptul că această capacitate exista și era antrenată încă de atunci.

Algoritmii exacți de ghidare terestră, pentru diferitele variante ale rachetei, rămân, în continuare, informații clasificate. Sursele tehnice disponibile menționează utilizarea sistemului standard de ghidare inerțială și prin radiocomandă, pe o parte a traseului. Cu alte cuvinte, la distanțe mari, corecția stabilă transmisă de la un radar terestru este limitată de orizontul radio, după care racheta continuă zborul pe baza inerției acumulate. Conform acestui model, o rachetă de tip 48N6DM ar fi putut parcurge peste 200 km în cadrul atacului asupra Kievului. Această explicație susține combinația dintre viteza ridicată și precizia redusă la distanțe mari, scrie pravda.ua.

Viteza ridicată lasă puțin timp de reacție

Viteza mare a rachetelor lasă puțin timp pentru reacție. Potrivit estimărilor ucrainene, racheta 48N6DM poate atinge viteze de aproximativ 2,5 km/s, ceea ce înseamnă că parcurgerea unei distanțe de 200 km durează doar câteva minute. În timpul atacului asupra regiunii Kiev, din ianuarie 2023, sistemul de avertizare nu a reușit, de fiecare dată, să semnaleze din timp pericolul. Această situație nu se datorează „invizibilității" rachetei, ci duratei scurte de zbor și dificultății de a stabili rapid dacă o lansare din sistemul S-300 sau S-400 vizează o țintă aeriană sau una terestră.

Geografia atacurilor: de la Nikolaev și Zaporojie, până la Harkov

În perioada 2022-2023, atacurile cu rachete S-300 au fost înregistrate, cel mai frecvent, în regiunile aflate relativ aproape de linia frontului sau de granița cu Rusia. Unul dintre cele mai grave episoade a fost atacul asupra unei coloane umanitare din Zaporojie, la 30 septembrie 2022. Rusia a lansat, atunci, asupra orașului și a împrejurimilor sale 16 rachete S-300, dintre care patru au lovit zona unui târg auto și o coloană de vehicule civile. 32 de persoane și-au pierdut viața, iar numărul total al răniților a ajuns la 118.

În sud, o amenințare similară a vizat orașul Nikolaev. La 23 octombrie 2022, o rachetă rusă S-300 a lovit un bloc de locuințe cu cinci etaje. De această dată, atacul nu a provocat victime.

La 14 aprilie 2023, forțele ruse au lansat opt rachete S-300 asupra orașului Sloviansk, avariind blocuri de locuințe, precum și clădiri administrative și comerciale. După încheierea operațiunii de salvare, bilanțul oficial a indicat 15 morți și 24 de răniți.

În seara zilei de 21 octombrie 2023, două rachete au lovit un terminal al companiei de curierat Nova Poșta, în localitatea Novîi Korotîci, de lângă Harkov. Parchetul a stabilit, preliminar, că este vorba despre rachete S-300, lansate din regiunea Belgorod, iar experții în muniții au recuperat, la fața locului, fragmente caracteristice. Bilanțul final al victimelor a ajuns la opt morți și 15 răniți.

Aceste cazuri ilustrează principalul avantaj al acestui tip de armament pentru Rusia: instalațiile de lansare se află deja în apropierea teatrului de operațiuni militare, iar distanța redusă până la Harkov, Zaporojie sau Sloviansk reduce drastic timpul de avertizare disponibil.

Momentul în care sistemul S-400 a ajuns la Kiev

În dimineața zilei de 14 ianuarie 2023, comandamentul militar ucrainean a anunțat un atac asupra Kievului cu rachete ale complexului S-400, lansate din direcția nordică. Fotografiile fragmentelor recuperate au păstrat marcaje care au permis identificarea unei rachete de tip 48N6DM. Drept posibilă zonă de lansare a fost menționată regiunea Briansk, însă coordonatele exacte și concluzia finală a expertizei nu au fost făcute publice.

Racheta mai nouă, 48N6DM, ar fi putut zbura considerabil mai departe decât vechile 5V55, transportând, totodată, o încărcătură explozivă mai grea. Acest lucru nu înseamnă, însă, că orice rachetă S-400 este capabilă să lovească cu precizie un obiectiv terestru la o distanță de 400 km — această cifră se referă, în principal, la racheta 40N6 și la utilizarea sa împotriva țintelor aeriene. Pentru episodul menționat de la Kiev, sursele ucrainene de specialitate au vorbit despre racheta 48N6DM și o distanță de peste 200 km.

Vara lui 2026: S-400, tot mai prezent în rapoartele privind atacurile

În vara anului 2026, rachetele S-400 au reînceput să apară frecvent în rapoartele privind atacurile, alături de rachetele Iskander. La 2 iulie, Forțele Aeriene ucrainene au înregistrat 24 de rachete din categoria comună „Iskander-M/S-400" și au interceptat patru dintre acestea. La 6 iulie, numărul rachetelor de acest tip a fost de 23, fără ca vreo interceptare a țintelor balistice să fie raportată. La 1 august, dintr-un total de 27 de rachete din această categorie, a fost doborâtă doar una, iar la 5 august, din 24 de rachete, niciuna nu a fost interceptată. Toate cele patru atacuri au vizat, în principal, Kievul sau regiunea Kiev. Ponderea exactă a rachetelor S-400 în aceste cifre nu poate fi stabilită pe baza datelor disponibile public.

O confirmare materială separată a survenit după atacul din 14 iulie, când, în sectorul Darnițki din Kiev, au fost recuperate o încărcătură explozivă și fragmente ale unei rachete din complexul S-400. Modificarea exactă nu a fost precizată, astfel încât acest caz confirmă utilizarea sistemului, fără a permite, însă, atribuirea automată a rachetei variantelor 48N6DM sau 40N6.

Rata scăzută de interceptare, înregistrată în cadrul acestor atacuri, se explică prin traiectoria, viteza și numărul limitat al mijloacelor de apărare antirachetă disponibile. Rusia exploatează deficitul de rachete interceptoare Patriot, motiv pentru care își intensifică atacurile balistice. Împotriva unor astfel de ținte aeriene sunt necesare, în mod specific, sisteme Patriot sau echivalente din aceeași clasă antirachetă — precum SAMP/T, aflate, de asemenea, în dotarea Ucrainei. Rezultă, astfel, o asimetrie nefavorabilă: chiar și o rachetă relativ imprecisă obligă partea ucraineană fie să riște un obiectiv protejat, fie să consume o rachetă interceptoare, aflată în deficit.

RM-48U: de la reciclarea rachetelor vechi, la un produs ofensiv de serie

După atacul combinat din 20 ianuarie 2026, Ucraina a prezentat public, pentru prima dată, fragmente marcate RM-48U. Este vorba despre o rachetă-țintă, produsă prin reconvertirea unor rachete vechi de tip 5V55 sau 48N6, după expirarea duratei lor de utilizare. Aceasta este lansată din sisteme înrudite, de tip S-300 și S-400.

La acel moment, nu era clar dacă modelul respectiv fusese echipat cu o încărcătură explozivă standard sau dacă îndeplinea rolul unei ținte false. În calculul realizat de GUR, în luna ianuarie, privind costul unui atac rusesc, rachetele RM-48U au fost menționate drept rachete de antrenament. Cu toate acestea, în luna iunie, acestea au apărut în datele serviciilor de informații militare drept „rachete ofensive RM-48U", destinate unor ținte terestre — ceea ce sugerează existența unor configurații sau moduri de utilizare diferite, în cadrul aceleiași familii de rachete.

Amploarea programului rus de reconvertire

Amploarea reală a programului a devenit clară abia în 2026. Potrivit estimărilor GUR, producția ar fi depășit 200 de unități în 2025, planul pentru 2026 depășind 480 de unități, ritmul actual ajungând la aproximativ 50 de rachete pe lună. Prin urmare, prima identificare publică a fragmentelor, în ianuarie, nu a reprezentat, neapărat, prima utilizare reală a acestor rachete, ci doar primul caz care a putut fi asociat, în mod public, unui anumit indice tehnic.

Aceste cifre schimbă percepția asupra programului RM-48U, care nu mai poate fi privit drept o încercare punctuală de valorificare a unor rachete expirate, ci reprezintă o direcție distinctă de producție de serie, prin care Rusia transformă muniția antiaeriană scoasă din uz în rachete ofensive sau ținte simulate. RM-48U nu egalează racheta Iskander din punctul de vedere al preciziei, al masei încărcăturii explozive sau al capacității de a penetra structuri fortificate. În schimb, crește numărul țintelor rapide din cadrul unui atac combinat, suprasolicitând, suplimentar, sistemul ucrainean de avertizare și apărare antirachetă.

Pentru operatorii sistemelor de apărare antiaeriană, diferența dintre o rachetă de luptă și una-țintă devine evidentă abia prea târziu. O țintă rapidă nu poate fi ignorată, în condiții de siguranță, doar pe baza presupunerii că ar putea să nu dispună de o încărcătură explozivă reală. Aceasta trebuie, oricum, urmărită prin radar, evaluată din punctul de vedere al traiectoriei, decizia de a folosi sau nu un interceptor rămânând, în continuare, necesară. Din acest motiv, RM-48U are valoare militară chiar și în configurația de țintă falsă.

Nu un înlocuitor al rachetei Iskander, ci un al doilea eșalon ofensiv

Utilizarea rachetelor S-300 și S-400 împotriva unor obiective terestre are, pentru Rusia, o logică practică evidentă. Aceasta permite valorificarea stocurilor sovietice acumulate, o parte dintre acestea apropiindu-se deja de limita duratei de utilizare, precum și folosirea instalațiilor de lansare aflate în apropierea Ucrainei. Programul RM-48U adaugă la această ecuație un proces organizat de reconvertire a rachetelor scoase din uz. Stocurile sovietice vechi se epuizează, treptat, iar producția de noi rachete antiaeriene necesită resurse financiare și timp considerabile.

Totuși, aceasta nu reprezintă un substitut lipsit de costuri pentru rachetele operativ-tactice. Rachetele 5V55 și 48N6 transportă încărcături explozive mai mici, lipsite de o capacitate reală de penetrare, au o precizie mai puțin confirmată împotriva țintelor terestre și consumă resurse de care are nevoie și apărarea antiaeriană rusă. Valoarea lor constă, însă, în altceva: parcurg rapid distanțe relativ mici, cresc densitatea unui atac combinat și creează un tip suplimentar de țintă, împotriva căruia nu pot fi folosite mijloacele obișnuite de contracarare a dronelor sau a rachetelor de croazieră.

Pentru Ucraina, răspunsul nu poate consta doar în achiziționarea unor noi baterii de apărare antiaeriană. Sistemele Patriot și SAMP/T au nevoie de o alimentare constantă cu rachete interceptoare, aflate în deficit. În paralel, sunt necesare o detectare mai rapidă a lansărilor, un sistem de avertizare eficient, dispersarea personalului și a unităților de producție critice, precum și lovirea instalațiilor de lansare, a radarelor și a întreprinderilor implicate în programul rusesc de rachete. Producția de serie a rachetelor RM-48U demonstrează că această amenințare nu va dispărea odată cu epuizarea treptată a stocurilor vechi de 5V55 — dimpotrivă, ea evoluează deja de la simpla valorificare a rezervelor existente, către o direcție distinctă de producție și utilizare ofensivă, susțin experții militari citați de pravda.ua.