Se vinde cea mai mică garsonieră din România. Are mai puțin de 4 metri pătrați și se află în centrul Bucureștiului
O garsonieră în care abia încape un pat, dar care are adresă în centrul Capitalei, a fost scoasă la vânzare. Are doar câțiva metri pătrați și este cea mai mică locuință de pe piață.

Proprietatea se află pe strada Vasile Lascăr, în apropire de Piața Universității, una dintre cele mai cunoscute zone din București. .
Garsoniera este înscrisă în acte drept o cameră de serviciu și are o suprafață de mai puțin de 4 metri pătrați. În interior a fost amenajată o cabină de duș, însă proprietatea nu dispune de baie completă. Toaleta se află pe hol și este folosită în comun cu proprietarii unei alte unități din imobil, potrivit Imobiliare.ro.
Locuință într-un bloc construit în 1935
Garsoniera este situată la ultimul nivel al unui bloc ridicat în anul 1935. Liftul clădirii ajunge până la etajul al șaptelea, iar accesul către ultimul nivel se face pe scări. Imobilul este încadrat în clasa de risc seismic Rs2, potrivit informațiilor din anunțul de vânzare.
Proprietarul cere pentru această locuință suma de 7.000 de euro și menționează că este dispus să negocieze. Cumpărătorul trebuie să achite separat și comisionul agenției imobiliare, în valoare de 1.000 de euro.
Proprietatea poate fi cumpărată doar prin plata integrală, deoarece nu este eligibilă pentru credit ipotecar.
În anunțul publicat pe Imobiliare.ro, garsoniera este prezentată ca o oportunitate pentru cei care caută o investiție cu buget redus sau un spațiu cu utilizări alternative.
„Fie că îți dorești o investiție cu buget minim, un sediu social, un spațiu de depozitare, un punct de lucru sau, pur și simplu, una dintre cele mai neobișnuite proprietăți din România, această ofertă este cu adevărat unică”, se arată în descrierea anunțului.






















































