Cum arată crematoriul mobil care ar fi folosit de trupele ruse în Mariupol, pentru a-şi acoperi crimele din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Twitter/ Nexta
FOTO: Twitter/ Nexta

O fotografie cu un crematoriu mobil care ar fi operat de armata rusă a fost postată de platforma Nexta, care preia informaţii transmise de primarul oraşului Mariupol, Vadim Boichenko, ce acuză forţele ruse că îşi acoperă crimele din oraşul, care înainte de invazie avea 440.000 de locuitori. Cu toate acestea, informaţiile încă nu pot fi verificate independent.

Primarul susţine că zeci de mii de oameni ar fi murit în oraş de când au început atacurile trupelor ruseşti.

„Numărul mare al victimelor pe care le-au făcut şi temerea că acesta ar ieşi la iveală, cum s-a întâmplat în Bucea, înainte să-şi acopere urmele este motivul pentru care ruşii nu ar agrea încă evacuarea civililor din Mariupol”, susţine primarul, potrivit libertatea.ro. 

Deschiderea de culoare umanitare din Mariupol, în special spre Zaporojie, a fost anunţată în aproape fiecare zi, după începerea negocierilor de pace Rusia-Ucraina, însă de fiecare dată evacuarea civililor a fost blocată, fie pentru că armata rusă şi-a încălcat promisiunea de a înceta focul, fie pentru că soldaţii au oprit pe drum convoaiele de autocare plecate să ia oamenii din oraş.

De asemenea, armata rusă a blocat şi ajutorul umanitar pentru oamenii din oraş. Locuitorii nu au apă, căldură, gaze şi lumină, iar mâncarea şi medicamentele sunt din ce în ce mai puţine. Viceprimarul a anunţat încă de la sfârşitul lunii trecute că situaţia oamenilor captivi în oraşul asediat e critică. 

Moscova a transmis că nu va înceta bombardarea Mariupolului până ce armata ucraineană nu va depune armele şi nu va preda oraşul.

Văzut din satelit, după mai bine de o lună de bombardamente susţinute, Mariupolul e o ruină.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite