Cum a folosit un tânăr o cruce pentru a-l tortura şi ucide pe preotul care l-a abuzat sexual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 19 ani din Franţa a fost arestat pentru omorârea unui preot catolic suspectat de pedofilie, relatează Daily Mail.

Se presupune că preotul catolic Roger Matassoli, în vârstă de 91 ani, ar fi abuzat în trecut de tânărul Alexandre V., care l-a ucis pe preot în timp ce acesta se afla acasă în Agnetz, Oise, nordul Franţei.

Alexandre a fost prins în timp ce încerca să fugă cu maşina tatălui său şi a fost acuzat de tortură, omor şi opunere la arestare.

Matassoli fusese acuzat că ar fi abuzat sexual patru băieţi în perioada 1960-2000, inclusiv pe Alexandre şi pe tatăl acestuia, care s-a sinucis. În 1967, Matassoli a fost mutat din eparhia Clermont, iar în 1984 a fost mutat din eparhia Saint-Andre-Farivillers, după acuzaţiile de pedofilie a fost trimis să trăiască în Agnetz şi a rămas pe statul de plată al bisericii până în 2018.

Preotul a fost găsit mort în locuinţa sa pe 4 noiembrie. Avea semne de tortură pe corp şi a murit asfixiat cu o cruce care i-a fost introdusă în gât. Autorităţile iau în considerare ipoteza răzbunării, potrivit Daily Mail.

Suspectul nu a fost acuzat până pe 26 decembrie, fiindcă a fost internat într-un spital pentru a fi stabilit dacă are probleme psihice.

Sora unuia dintre cei abuzaţi a declarat că fratele ei a fost abuzat de preot de când avea 6 ani până la 15 ani şi a acuzat comunitatea din Saint-Andre-Farivillers că nu a luat măsuri.

Episcopul Jacques Benoit-Gonnin a declarat că Roger Matassoli a fost scos din îndatoririle sale încă din 2009, când a fost acuzat de pedofilie. Însă sursele locale arată că Matassoli a fost plătit din banii eparhiei până în 2018.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite