Croaţia ia noi măsuri împotriva grupurilor mafiote | adevarul.ro

Croaţia ia noi măsuri împotriva grupurilor mafiote

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Consiliul pentru Securitate Naţională din Croaţia, condus de preşedinte şi de primul-ministru, a decis vineri să ia noi măsuri pentru combaterea mafiei locale, după o serie de incidente grave, relatează AFP, citată de Mediafax.

"Lupta împotriva criminalităţii organizate şi mafiei va continua până le vom distruge", a declarat premierul croat, Ivo Sanader, după o reuniune organizată de preşedintele Stipe Mesici.

Sanader a anunţat că vor fi pregătite o serie de legi de urgenţă prin care vor fi sporite prerogativele poliţiei.

De altfel, va fi creat un nou departament naţional pentru combaterea infracţionalităţii organizate şi corupţiei, iar poliţia şi organismele judiciare vor spori cooperarea.

"Vom crea celule speciale în principalele instanţe, unde vor lucra judecători specializaţi în combaterea infracţionalităţii organizate", adaugă Sanader.

Noile măsuri vor fi coordonate de ministrul Justiţiei, Ivan Simonovici, şi cel al Justiţiei, Tomislav Karamarko, care i-au înlocuit în funcţii pe Ana Lovrin şi Berislav Roncevici, demişi din cauza ineficienţei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite