Consiliul Europei denunță limbaj incendiar şi restricţii pentru libertatea de exprimare în turul doi al alegerilor prezidențiale din Turcia
0Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Turcia, soldat cu o nouă victorie a lui Recep Tayyip Erdogan, a fost marcat ''de un limbaj tot mai incendiar şi de restricţii'' pentru libertatea de exprimare, a estimat luni Consiliul Europei într-un comunicat.

Scrutinul ''s-a caracterizat printr-un limbaj tot mai incendiar şi discriminatoriu în perioada campaniei'', a indicat Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), membră a unei misiuni de observare a scrutinului, alături de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), scrie Agerpres.
''Lipsa de imparţialitate a media şi restricţiile continue pentru libertatea de exprimare au creat condiţii de concurenţă inegale şi au contribuit la un avantaj nejustificat'' pentru Erdogan, chiar dacă scrutinul ''s-a desfăşurat bine şi le-a dat alegătorilor posibilitatea de a alege între alternative politice veritabile'', a adăugat APCE.
''Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale a desemnat în mod clar un învingător'', a spus germanul Frank Schwabe, membru al delegaţiei APCE, citat în comunicat.
''Totuşi, acest al doilea tur s-a desfăşurat într-un mediu care nu oferă condiţiile pentru desfăşurarea de alegeri democratice'', a adăugat el.
Schwabe i-a cerut Ankarei să ''pună în aplicare deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului şi să îi pună în libertate pe Osman Kavala şi Selahattin Demirtas''. Kavala este un filantrop turc, iar Demirtas este lider al partidului pro-kurd HDP, aceşti doi opozanţi ai lui Erdogan fiind în prezent încarceraţi.
Misiunea de observare a celui de-al doilea tur al prezidenţialelor din Turcia a fost formată din 232 observatori proveniţi din 31 de ţări.
Conform rezultatelor preliminare neoficiale difuzate de agenţia de presă turcă Anadolu, după numărarea a 99% din buletinele de vot, Recep Tayyip Erdogan a obţinut 52,1% din voturi, iar Kemal Kilicdaroglu 47,9%.
Deşi confruntat cu un context nefavorabil dat de inflaţia galopantă, cutremurul din februarie soldat cu peste 50.000 de morţi şi relaţiile tensionate cu Occidentul, care dorea o victorie a lui Kilicdaroglu, plus erodarea sa la putere, Erdogan şi-a păstrat totuşi un nivel suficient de popularitate.