Comisia Europeană a decis să nu mai cumpere alte doze de vaccin anti-Covid de la Johnson&Johnson. Care este motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Uniunea Europeană a decis să nu folosească opţiunea de a cumpăra 100 de milioane de doze suplimentare ale vaccinului Janssen produs de Johnson & Johnson. De asemenea, UE ia în calcul posibilitatea de a dona alte 100 de milioane de doze opţionale, dacă acestea vor fi comandate, conform Reuters.

Potrivit contractului semnat de Comisia Europeană, în numele statelor membre, UE a comandat 200 de milioane de doze, cu opţiunea de a cumpăra alte 200 de milioane. Termenul-limită pentru cumpărarea a 100 de milioane de doze suplimentare a expirat la sfârşitul lui martie, au declarat pentru agenţia de presă trei oficiali europeni. Termenul pentru cumpărarea celorlalte 100 de milioane de doze suplimentare va expira la sfârşitul lui iunie, iar în această privinţă, nicio decizie nu a fost încă luată.

Comisia Europeană a redus achiziţia de doze de vaccin Johnson&Johnson deoarece a decis să se concentreze pe vaccinurile produse pe bază de ARN mesager. Aceasta hotărâre ar fi fost luată şi din cauza problemelor de livrare întâmpinate de compania producătoare, scrie Reuters, conform Libertatea.ro. 

Johnson & Johnson s-a angajat să livreze 55 de milioane de doze către UE până la finalul lui iunie, dar până în prezent a livrat doar aproximativ 12 milioane, potrivit unui oficial al Comisiei Europene.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite