Comisia Europeană a aprobat aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană (CE) a recomandat marţi aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen, apreciind că ţara din Balcani, ultima intrată în Uniunea Europeană (UE), îndeplineşte „condiţiile necesare“ accederii în această zonă de liberă circulaţie.

La capătul unei evaluări începute în 2016, CE dă undă verde integrării Croaţiei în Schengen.

Croaţia, ultima ţară aderată la UE, în 2013, a realizat progrese suficiente în materie de cooperare poliţienească şi de justiţie, dar şi în materie de eliberare a vizelor şi protecţiei datelor, anunţă CE, potrivit RFI.

Totodată, Comisia consideră că Zagrebul posedă de asemenea personal suficient şi infrastructura necesară în vederea asigurării controlului la frontierele externe ale UE.

În pofida acestei decizii, aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen nu va avea loc peste noapte. De-acum înainte statele membre trebuie să îşi dea acordul final în unanimitate. Procesul poate dura ani de zile.

De exemplu, România şi Bulgaria aşteaptă de opt ani să facă parte din Schengen, întâmpinând opoziţie mai ales din partea Franţei, Germaniei şi Olandei. Aceste state se îndoiesc de capacitatea Bucureştiului şi a Sofiei de a asigura un control real al frontierelor lor în faţa imigraţiei şi traficului de persoane, de droguri etc.

Spaţiul Schengen este alcătuit în prezent din 26 de ţări, dintre care 22 membre UE. În afară de Croaţia, Bulgaria şi România, celelalte trei ţări din UE care nu fac parte din Schengen sunt Cipru, Irlanda şi Marea Britanie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite