Circa 100 de angajaţi ai centralei Cernobîl au ajuns „prizonieri de război”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproximativ 100 de angajaţi ai centralei sunt „prizonieri de război”. FOTO SHUTTERSTOCK
Aproximativ 100 de angajaţi ai centralei sunt „prizonieri de război”. FOTO SHUTTERSTOCK

Duminică, aproximativ 50 de locuitori ai oraşului Slavutici au ieşit să protesteze: "Ucraina nu are nevoie de un al doilea Cernobîl", "Salvaţi-ne rudele!". Pe 24 februarie centrala nucleară a fost asediată de către forţele ruse, chiar în prima zi de război. În jur de 100 de tehnicieni care ar fi trebuit să iasă din tura de noapte, nu au avut dreptul de a se întoarce acasă, conform AFP.

Pe 26 aprilie 1986 a avut loc cea mai gravă catastrofă nucleară.

Personalul din tura de zi nu a putut să-i înlocuiască pe cei ţinuţi captivi, conform mărturiilor făcute sub anonimat a unor rude pentru agenţia de presă. Ostaticii de la Cernobîl asigură de trei săptămâni mentenanţa centralei. Conform spuselor apropiaţiilor lor, ostaticii încearcă să asigure mentenanţa fiind încercuiţi de arme şi soldaţi ruşi.

"Băieţii noştri nu sunt doar ostatici, ci prizonieri ai unui lagăr de concentrare rus", a afirmat o femeie în timpul protestului de la Slavutici.

Cercul lor de prieteni povestesc despre riscurile acestei situaţii, centrala nucleară având securitatea puternic compromisă.

"Fizic şi moral, ei sunt extenuaţi", afirmă soţia unuia dintre tehnicienii ţinuţi ostatici. Ei se gândesc că nimeni nu se mai interesează de ei, nici guvernul rus, nici guvernul ucrainean”, a mai adăugat aceasta.

Prizonierii au parte de două mese pe zi, formate din "porţii mici, prost gătite", "pot face duş, însă fără săpun şi fără şampon", fără acces la medicamente şi dorm "pe jos, sub birouri sau pe scaune".

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi şi-a arătat îngrijorarea pentru angajaţii centralei care trăiesc „într-un stres enorm şi fără odihna necesară", ceea ce "pune în pericol" unul dintre „pilonii” securităţii nucleare. Angajaţii trebuie „să poată lua decizii fără presiune indusă".

O ingineră a declarat că angajaţii simt o presiune imensă deoarece, aceştia sunt „în prima linie dacă se produce un accident”. Potrivit specialistei, bazinul de stocare a deşeurilor nucleare se află în „supracapacitate de 40%” şi toate „bazinele de siguranţă sunt pline”, ceea ce „contravine regulilor de securitate nucleară”.

Pe 9 martie, AIEA a garantat că "încărcătura termică a piscinei şi volumul de apă de răcire sunt suficiente pentru a asigura o evacuare eficientă a căldurii fără electricitate".

Reactorul cu numărul patru, care a provocat cea mai gravă catastrofă nucleară din istoria omenirii este acoperit cu un sarcofag dublu, unul furnizat de sovietici şi altul, mai modern, inaugurat în anul 2019.

Celelalte trei reactoare au fost închise progresiv, ultimul a fost închis în anul 2000.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite