Ciprul are termen până în 2018, ca să respecte condiţiile impuse de troikă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul cipriot a încheiat negocierile cu creditorii internaţionali privind condiţiile programului de asistenţă în valoare de 10 miliarde de euro, a anunţat marţi Cabinetul de la Nicosia. Ciprul dispune de un răgaz până în 2018, cu doi ani mai mult decât era vorba iniţial, ca să-şi îndeplinească obiectivele.

„Astăzi am terminat de întocmit memorandumul necesar pentru programul de asistenţă financiară. Este vorba de un pas important, care încheie o lungă perioadă de instabilitate”, a explicat purtătorul de cuvânt al guvernului cipriot, Christos Stylianidis, notează EFE. Stylianidis a mai spus că s-a prelungit perioada de implementare a măsurilor din programul de asistenţă, pentru a „reduce presiunea asupra economiei cipriote”.

Acordul prevedere un termne de rambusare a celor 10 miliarde de euro în 22 de ani, la o dobândă de 2,5%.

Ciprul are acum la dispoziţie cinci ani pentru a ajunge la un excedent primar (fără serviciul datoriei) de 4% din Produsul Intern Brut. Stylianides a apreciat că relaxarea permite păstrarea de locuri de muncă, precizând că în perioada de ajustare vor fi eliminate 4.500 de posturi de funcţionari, faţă de 5.000 cât erau prevăzute iniţial. De asemenea, s-a câştigat timp în ceea ce priveşte calendarul privatizărilor, Ciprul având până în 2018 să înceapă procesele de privatizare ale companiilor publice.

Săptămâna trecută Ciprul a ajuns la un acord cu creditorii internaţionali pentru un plan de asistenţă care va permite Ciprului să beneficieze de un împrumut de 10 miliarde de euro în schimbul unor măsuri drastice, precum închiderea celei de a doua bănci cipriote, Laiki Bank. De asemenea, autorităţile cipriote au acceptat taxarea depozitelor bancare mai mari de 100.000 de euro, reforme structurale, privatizări şi majorarea impozitelor pe companii de la 10% la 25%, aminteşte AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite