Dezvăluirile prizonierilor chinezi luaţi de Ucraina: „Rusia ne-a mințit. Nu e atât de puternică pe cât spune”
0Săptămâna trecută, preşedintele ucrainean a anunţat că doi cetăţeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau în estul Ucrainei. Volodimir Zelenski a declarat că forţele ucrainene au luptat cu şase soldaţi chinezi, iar doi dintre aceştia au fost luaţi prizonieri.

Zhang Renbao, în vârstă de 27 de ani, și Wang Guangjun, de 34 de ani, au fost capturați în Donețk, unde luptau de partea Rusiei, la începutul acestei luni. Ei au povestit cum au ajuns să lupte pentru armata rusă explicând că au avut un rol postările de pe TikTok şi plata oferită. Bărbaţii au spus că existau bloggeri pe TikTok care făceau reclamă serviciilor din armata rusă, dar susţin că nu ştiau că vor fi trimişi pe linia frontului.
Ei susțin că au fost atrași cu minciuni de către Rusia și că forțele lui Vladimir Putin nu sunt atât de puternice pe cât susțin.
Ei au declarat că au fost duşi din Rostov la Doneţk, iar de acolo la linia frontului, cu camioanele.
Bărbaţii au spus că au vrut să-i avertizeze pe alţi chinezi să nu meargă în Ucraina. „Tot ce ne-a dat Rusia au fost minciuni. Sunt false. Rusia nu e atât de puternică pe cât pretinde, iar Ucraina nu e atât de înapoiată cum spun ei”, a spus unul dintre ei.
Wang le-a spus jurnaliștilor că era supravegheat atât de atent, încât nu putea merge nici măcar la toaletă singur. Bărbatul susține că a ajuns în Rusia crezând că va lucra ca terapeut de reabilitare pentru soldații ruși, doar ca să descopere că urma să fie trimis pe linia frontului.
„Evadarea este imposibilă. Pentru că, din momentul în care intri în tabăra de antrenament, dacă mergi la toaletă în mijlocul nopții, ești urmat de un paznic înarmat. Și în timpul antrenamentului, comandantul supraveghează foarte atent. Nu ai absolut nicio ocazie să evadezi. Oricum, Rusia este plină de poliție militară – chiar dacă încerci să fugi, nu ai unde să te duci”, a adăugat Wang.
Aceştia au mai explicat că serviciul militar este văzut ca o ocupaţie cu statut înalt în China, iar unii sunt tentaţi să meargă în Ucraina pentru că nu pot deveni soldaţi acasă. În plus, în China, mass-media promovează opinii prietenoase despre Rusia, astfel încât oamenii au încredere în ruşi. În plus, presa relatează doar despre victoriile ruseşti.
Unul dintre ei a spus că era pompier în China şi că a fost atras de plata mai bună ca soldat în Rusia. „Dar odată ajuns acolo, nu mai există cale de ieşire. Este o capcană”, a avertizat el.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că cel puțin 155 de cetățeni chinezi luptă pentru Rusia în războiul din Ucraina.