Cea mai valoroasă resursă de apărare a Europei nu se cumpără cu bani. Implicarea cetățenilor devine un element esențial, susține un expert în securitate

Pe măsură ce statele europene își sporesc investițiile în apărare în contextul tensiunilor de securitate generate de războiul din Ucraina, tot mai multe țări din nordul și estul Europei pun accent pe o resursă considerată la fel de importantă ca armamentul: cetățenii, scrie, în The Guardian, Elisabeth Braw, expertă suedeză în domeniul securității și cercetătoare principală la grupul de reflecție Atlantic Council.

Armata poloneză încearcă să atragă câți mai mulți voluntari/FOTO:X

În Scandinavia și regiunea baltică, mii de persoane se înscriu în programe de apărare civilă, unități de sprijin și structuri de voluntariat care nu presupun participarea directă la luptă, dar care ar putea deveni esențiale în cazul unei crize majore.

Amenințările moderne depășesc câmpul de luptă

Experții în securitate atrag atenția că războaiele contemporane nu mai vizează exclusiv infrastructura militară. Rețelele energetice, comunicațiile, sistemele informatice, transporturile și serviciile publice au devenit ținte strategice.

În cazul unor atacuri cibernetice de amploare, activități obișnuite precum utilizarea telefoanelor mobile, aplicațiilor bancare, transportului public sau sistemelor digitale de lucru ar putea fi grav afectate.

În astfel de condiții, funcționarea statului ar depinde nu doar de instituții și forțe armate, ci și de capacitatea societății civile de a susține serviciile esențiale.

Suedia pregătește curieri pe motocicletă pentru situații de criză

Un exemplu este Suedia, unde Corpul Voluntar al Motocicliștilor (FMCK), organizație auxiliară de apărare, pregătește civili pentru rolul de curieri în situații de urgență.

În eventualitatea unei întreruperi majore a comunicațiilor digitale, aceștia ar putea transporta documente, informații și materiale importante între instituții publice și alte organizații.

Peste 250 de voluntari au finalizat deja programul de instruire, iar numărul participanților continuă să crească.

În paralel, alți cetățeni suedezi contribuie prin activități precum comunicații radio, pregătirea câinilor de serviciu sau sprijin logistic pentru forțele armate. De asemenea, Garda Națională suedeză, o structură militară cu participare parțială, se confruntă cu un număr de candidați mai mare decât locurile disponibile.

Suedia dezvoltă totodată un model extins de apărare civilă care include profesioniști din domenii considerate critice pentru funcționarea societății în perioade de criză.

Modelul nordic și baltic

Inițiative similare sunt dezvoltate și în alte state din regiune.

În Estonia, specialiștii IT pot participa la unități dedicate apărării cibernetice, în timp ce adolescenții sunt instruiți în competențe practice de supraviețuire și gestionare a situațiilor de urgență.

În Lituania, atât copiii, cât și adulții sunt implicați în programe de construire și operare a dronelor.

Polonia a lansat programul „W Gotowości” („Întotdeauna pregătiți”), prin care aproximativ 400.000 de cetățeni primesc instruire în domenii precum pregătirea militară de bază, supraviețuirea în situații de criză, acordarea primului ajutor și securitatea cibernetică.

În aceste țări, apărarea națională este prezentată tot mai mult ca o responsabilitate colectivă, nu exclusiv ca atribuția armatei profesioniste.

Europa Occidentală începe să recupereze decalajul

În multe state din Europa Occidentală, participarea cetățenilor la programe de apărare civilă este încă limitată. Totuși, semnele unei schimbări de atitudine încep să apară.

În Germania, de exemplu, sprijinul pentru reintroducerea serviciului militar obligatoriu rămâne relativ redus în rândul tinerilor. În schimb, majoritatea populației susține ideea unui an de serviciu în folosul comunității sau al statului.

Tot mai mulți voluntari se înscriu și în cadrul Technisches Hilfswerk, organizația germană care intervine în situații de urgență și dezastre.

Dincolo de bugetele militare

În ultimii ani, dezbaterea privind apărarea în cadrul NATO s-a concentrat în principal asupra cheltuielilor militare.

La summitul alianței desfășurat anul trecut la Haga, statele membre și-au asumat obiectivul de a crește investițiile în apărare până la nivelul de 5% din produsul intern brut.

Guvernele europene au lansat comenzi importante pentru armament și echipamente militare, inclusiv din Statele Unite.

Cu toate acestea, experții subliniază că echipamentele reprezintă doar o parte a ecuației. Recrutarea personalului militar și implicarea populației civile sunt procese la fel de importante și, în multe cazuri, mai dificile.

O resursă disponibilă imediat

Spre deosebire de sistemele de armament sofisticate, care necesită ani pentru a fi produse și livrate, resursa umană este disponibilă imediat.

Țările care reușesc să mobilizeze competențele și disponibilitatea cetățenilor pot obține un avantaj semnificativ în materie de reziliență și securitate.

Pentru state precum Suedia, Estonia, Finlanda sau Lituania, apropierea geografică de Rusia a contribuit la dezvoltarea unei culturi a pregătirii și implicării civice. Totuși, specialiștii consideră că modelul poate fi adaptat și în alte părți ale Europei.

Apărarea într-o societate democratică

Susținătorii acestor programe argumentează că securitatea națională nu trebuie să fie responsabilitatea exclusivă a forțelor armate.

Într-o societate democratică, apărarea poate include o gamă largă de contribuții civile: de la sprijin logistic și comunicații până la intervenții în situații de urgență, securitate cibernetică și protecția infrastructurii critice.

Nu toate țările vor avea nevoie de curieri pe motocicletă sau de unități specializate identice cu cele din nordul Europei. Însă experiența statelor baltice și nordice sugerează că mulți cetățeni sunt dispuși să contribuie la securitatea națională atunci când există oportunități clare și structuri bine organizate prin care să o facă.

Pe măsură ce amenințările la adresa Europei devin mai complexe, numeroase guverne analizează dacă investițiile în echipamente militare trebuie însoțite de investiții similare în pregătirea și implicarea propriilor cetățeni, sublinază Elisabeth Braw.