Ce spionează americanii în Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aeronavele de recunoaştere mobilizate de armata americană în Marea Neagră spionează desfăşurările de trupe din zonă şi construcţia podului între regiunea Krasnodar şi peninsula Crimeea, care a fost anexată de Rusia în martie 2014, spune un ofiţer de rang înalt din cadrul Districtului Militar Sud.

Drone strategice Global Hawk şi avioane de recunoaştere RC-135 şi P-8A Poseidon zboară frecvent în Marea Neagră în apropierea frontierei ruse, denunţă comandantul trupelor antiaeriene din Districtul Militar Sud al Rusiei Viktor Sevostianov.

Potrivit lui, aparatele de zbor americane au două misiuni, şi anume de a urmări desfăşurările de trupe şi de a supraveghea lucrările de construcţie a podului dintre peninsulele Taman (regiunea Krasnodar) şi Crimeea.

„Din ce vedem, sarcina principală este de a detecta rapid schimbările de contingent din Districtul Militar Sud. Nu exclud ca serviciile de informaţii americane să fie interesate de ritmul de construcţie a podului Crimeei“, a declarat el pentru Sputnik.

Oficialul militar a recunoscut că niciunul dintre aceste aparate de zbor nu a pătruns în teritoriul Federaţiei Ruse.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite