Ce prevede noua lege anti-teroristă din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul francez a adoptat definitiv, printr-un ultim vot în Senat, proiectul legii luptei împotriva terorismului, un text foarte controversat care le acordă autorităţilor atribuţii extinse în vederea percheziţionării locuinţelor, restricţionării circulaţiei şi închiderii unor lăcaşuri de cult şi care urmează să înlocuiască starea de urgenţă începând de la 1 noiembrie, relatează AFP, care prezintă principalele prevederi.

Adoptat cu o săptămână de Adunarea Naţională, textul a fost votat miercuri de 244 de senatori. Alţi 22, în principal din grupul comunist, cetăţenesc şi republican (CRCE) au votat împotrivă, iar socialiştii s-au abţinut.

Ministrul de Interne Gérard Collomb s-a felicitat, într-un comunicat de acordul larg în favoarea textului, ”o miză majoră care ne impunea să ne unim şi să dăm dovadă de unitate naţională”.

Legea, adoptată de Senat în urma unor modificări vizând să răspundă unor îngrijorări cu privire la  libertăţile civile, permanentizează unele dintre măsurile excepţionale prevăzute de starea de urgenţă impusă în urma atentatelor de la Paris din noiembrie 2015.

Prevederile cele mai dure ale legii urmează să fie revizuite anual de Parlament şi expiră în 2020.

ARESTUL LA DOMICILIU

Ministerul de Interne îi poate plasa pe presupuşii simpatizanţi jihadişti - fără ca aceştia să fie acuzaţi de vreo infracţiune - într-o formă slabă de arest la domiciliu.

În starea de urgenţă, ei sunt plasaţi sub arest la domiciliu.

”Măsurile de supraveghere individuală” prevăzute de text, care pot dura până la un an, le permit celor vizaţi să iasă din locuinţă, dar nu să părăsească localitatea de reşedinţă.

Dacă vor să părăsească localitatea, ei trebuie să poarte o brăţară electronică.

Ei pot face apel împotriva acestor restricţii în termen de 48 de ore şi au obligaţia să raporteze poliţiei o dată pe zi.

PERCHEZIŢII LA DOMICILIU

Şeful poliţiei locale poate cere unui judecător un mandat de percheziţie - legea foloseşte termenul ”vizită” - a locuinţelor persoanelor suspectate de legături teroriste.

Persoana a cărei locuinţă este percheziţionată poate fi reţinută timp de până la patru ore, iar în timpul percheziţiei pot fi confiscate documente şi obiecte.

LĂCAŞURI DE CULT

Reprezentantul de rang înalt al Guvernului în fiecare regiune a Franţei poate dispune închiderea unor moschei, biserici sau alte lăcaşuri de cult pe o perioadă de şase luni, în cazul în care se constată că predicatori incită la atentate sau glorifică terorismul.

Anchetatorii nu sunt obligaţi să prezinte dovada unor predici sau scrierii radicale. Locul respectiv poate fi închis în baza unor ”idei şi teorii” care circulă între credincioşi.

Conducerea lăcaşului respectiv are termen de 48 de ore să facă apel împotriva închiderii. Nerespectarea acesteia antrenează o pedeapsă cu închisoarea de până la trei ani şi plăţii unei amenzi de până la 45.000 de euro.

ZONE DE SECURITATE

Autorităţile pot închide zonele din jurul unui loc sau eveniment, ca de exemplu un miting sau un concert, pe care le consideră vulnerabile la atacuri.

Persoanele care vor să intre în aceste zone sunt percheziţionate de poliţie sau agenţi de securitate privaţi.

CONTROALE LA FRONTIERĂ

Poliţia va dispune de noi puteri în vederea desfăşurării unor operaţiuni de oprire şi verificare în zonele de frontieră - una dintre cele mai controversate prevederi ale legii care, se tem organizaţiile de apărarea drepturilor omului, este susceptibilă să fie folosită împotriva migranţilor şi musulmanilor.

Potrivit reglementărilor din cadrul spaţiului de liberă circulaţie Schengen, Franţa poate deja să efectueze verificări ale identităţii în zonele de frontieră, dar şi pe aeroporturi, în porturi şi în gări.

Legea extinde aceste zone din jurul gărilor, porturilor şi aeroporturilor internaţionale pe o rază de până la zece kilometri.

FUNCŢIONARI PUBLICI RADICALIZAŢI

Un funcţionar public care lucrează în domenii legate de securitate sau apărare poate fi obligat să îşi schimbe locul de muncă sau poate să fie concediat în cazul în care are opinii radicale.

Militarii pot fi daţi afară din acelaşi motiv.

INTERCEPTĂRI

Serviciile de informaţii pot continua să folosească algoritmi cu scopul de a exploata comunicaţii prin e-mail şi telefon în vederea depistării unor comportamente suspecte.

Legea transpune în dreptul francez o directivă europeană care le permite serviciilor de securitate să acceseze date de călătoie ale pasagerilor aerieni.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite