Catalunya vrea traducători specializaţi în medicină
Serviciul public de sănătate din Catalunya, CatSalut, a elaborat un proiect prin care se vor organiza cursuri pentru formarea a 100 de mediatori culturali, pentru o mai bună comunicare cu
Serviciul public de sănătate din Catalunya, CatSalut, a elaborat un proiect prin care se vor organiza cursuri pentru formarea a 100 de mediatori culturali, pentru o mai bună comunicare cu pacienţii imigranţi. Proiectul are un buget de 2,4 milioane de euro.
"Nu vrem doar să traducă vorbele medicilor, ci să le şi interpreteze în context", se arată în ghidul cursurilor. De multe ori, medicul şi pacientul pot comunica, însă fiecare interpretează în felul lui cuvintele celuilalt, "ceea ce poate duce la o diagnosticare greşită", a explicat directorul din cadrul CatSalut, Tona Lizana. Până la sfârşitul anului se vor pregăti 80 de mediatori interculturali, specializaţi în medicină, urmând ca alţi 20 să urmeze aceste cursuri în 2009.





















































