Călugării greci, implicaţi în fraude de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MănăstrireaSimonos Petra
MănăstrireaSimonos Petra

O comisie specială din cadrul Ministerului de Finanţe al Greciei a descoperit, în urma unei investigaţii, mii de conturi bancare false, inclusiv pe numele unor deţinuţi.

Printre protagoniştii fraudelor financiare se numără preoţi şi călugări care au primit ilegal subvenţii în valoare totală de cinci miliarde de euro. Potrivit presei elene, zeci de mănăstiri, mii de fermieri, pensionari, antreprenori şi deţinuţi din Grecia au prezentat autorităţilor acte false pentru a primi subvenţii.

Divizia de delicte financiare a Ministerului de Finanţe elen (SDOE) a descoperit zece mănăstiri care ar fi folosit facturi false şi bani nedeclaraţi pentru a comite evaziune fiscală şi pentru a obţine fraudulos subvenţii.

Într-unul dintre cazurile de fraudã, mănsătirea Simonos Petra (Piatra lui Simon) de la Muntele Athos a prezentat o factură falsă pentru 600.000 de euro, sumă care ar fi fost plătită unui contractor în cadrul unui proiect de restaurare, scrie portalul elen GreekReporter.

Factura a fost emisă pe numele unei persoane care la momentul respectiv se afla în închisoare. O altă mănsătire, din Creta, a fost inclusă într-un proiect mai amplu pentru a obţine subvenţii, iar după verificări inspectorii Ministerului de Fianţe au descoperit că a emis facturi false totalizând 270.000 de euro.
Rezultatele investigaţiilor au arătat că multe mănăstiri din Grecia au raportat cheltuieli mari în cadrul unor proiecte în care au accesat bani europeni pentru renovare.

SDOE investighează şi fondurile mai multor parohii, unde există suspiciuni privind spălarea de bani, precum şi cazurile mai multor mănăstiri care închiriază spaţii vânzătorilor ambulanţi cu ocazia unor sărbători. În majoritatea cazurilor, sumele trecute în contractele de închiriere sunt de câteva ori mai mici decât cele plătite.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite