Bulgaria: Instanţa Constituţională a anulat legea care interzicea vânzarea terenurilor către străini
0Curtea Constituţională din Bulgaria a anulat marţi o lege care interzicea vânzarea de terenuri străinilor, o dispoziţie care afecta cetăţenii europeni, relatează AFP.
"Vânzările de terenuri fac parte din libera circulaţie a capitalului, una dintre principalele libertăţi din cadrul Uniunii Europene", a motivat instanţa constituţională.
Guvernul de la Sofia anunţase deja că nu va respecta reglementarea adoptată pe 22 octombrie 2013 la îndemnul formaţiunilor naţionaliste.
Bulgaria, membră a UE din anul 2007, a impus un moratoriu până la 1 ianuarie 2014 privind vânzarea de terenuri agricole străinilor.