Brigada 77 a Armatei britanice, specializată în operaţiuni cibernetice, nu reuşeşte să recruteze personal
0Brigada 77 a Armatei britanice, care este specializată în operaţiuni cibernetice, printre ale activităţi clandestine, nu reuşeşte să recruteze suficient personal, în ciuda faptului că secretarul pentru Afaceri Externe Jeremy Hunt spunea că Regatul Unit are o capacitate cibernetică ofensivă din ce în ce mai mare.
Unitatea a fost înfiinţată în 2014, dar s-a confruntat permanent cu dificultatea de a atrage recruţi permanenţi sau cu program scurt, potrivit The Register. În 2018, unitatea avea 340 de membri, cu 134 de oameni mai puţin decât ar trebui.
Brigada ar fi trebuit să angajeze 203 de membri cu normă întreagă şi 271 cu jumătate de normă până la sfârşitul lui 2018, dar în serviciu erau doar 190 de persoane cu normă întreagă şi 150 de rezervişti.
Cunoscută anterior sub denumirea de Grupul de Asistenţă în Securitate, unitatea a fost reformată şi redenumită ca Brigada 77 în 2015.
Dan Lafayeedney, fost agent SAS şi co-fondator al Institutului de Politici de Stat, a descris structura şi scopul brigăzii: „În acest scop am susţinut crearea unităţilor speciale ale Armatei ( Brigada 77 şi SGMI), cu care avem acum o relaţie informală apropiată. Acestea adună, ca rezervişti cu statut special, indivizi care sunt experţi civili în anumite domenii relevante, precum administratori de fonduri de investiţii, bancheri, şefi de asociaţii profesionale... oameni pe care armata nu şi-ar permite să-i angajeze, dar care-şi donează timpul şi expertiza ca patrioţi“.
Deşi aparent înfiinţată pentru a răspunde unor eforturi similare ale grupurilor teroriste şi ale statelor ostile, informaţii potrivit cărora unitatea creează profiluri false pentru a influenţa şi transforma discuţiile din mediul online i-au determinat pe unii să sugereze că această brigadă este mai degrabă orientată domestic şi că ar avea scopul să infiltreze şi să destabilizeze grupurile de opoziţie din Regatul Unit.