Boris Johnson ar fi fost avertizat că „patinoarele vor fi transformate în morgi” în cazul în care nu declară un al doilea lockdown
0
Premierul britanic a anunţat ieri că Marea Britanie se întoarce la un lockdown similar cu cel din primăvară începând de joi, 5 noiembrie.
Boris Johnson ar fi dorit să evite pe cât de mult posibil anunţarea unei noi perioade de carantină pentru Marea Britanie, din cauza temerilor pentru felul în care ar fi afectată economia ţării şi „coşmarul dinainte de Crăciun” pe care această perioadă l-ar reprezenta pentru afacerile locale, conform Metro.
El a cedat însă atunci când a fost anunţat de potenţialul dezastru pe care l-ar reprezenta al doilea val de infectări, care ar urma să fie „de două ori mai rău decât primul”, ducând la aproximativ 85.000 de decese în iarnă.
Şeful NHS, Sir Simon Stevens, i-ar fi prezentat chiar un plan îngrozitor, care sugera prezervarea corpurilor decedaţilor în interiorul patinoarelor din ţară. „Primului ministru i-au fost oferite câteva date exacte despre oamenii care se află în spitale acum şi nu a mai existat loc de dezbatere” a spus un membru al comitetului de consilieri guvernamentali, pentru Mail on Sunday.
În concordanţă cu rata actuală de infectare, spitalele ar fi urmat să fie supraaglomerate în curând, iar numărul de decese zilnice ar fi ajuns la 4000, conform acestuia.
Noile măsuri impun ca oamenii să nu părăsească locuinţele decât pentru exerciţii fizice sau cumpărături, iar restaurantele şi barurile, precum şi alte afaceri considerate neesenţiale vor fi închise (cu excepţia livrărilor). Şcolile şi universităţile vor rămâne în continuare deschise.