Barroso: „Am luat decizia de a semna acordurile de asociere cu R. Moldova şi Georgia nu mai târziu de luna iunie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat, joi, că acordurile de asociere, inclusiv secţiunile de liber schimb, cu Republica Moldova si Georgia, vor fi semnate de către Consiliul European nu mai târziu de luna iunie 2014, informează Agerpres.

„A fost o decizie în unanimitate. Am dat personal unele informaţii privind aspecte tehnice legate de posibila încheiere a acestor acorduri. După cum ştiţi, conform legislaţiei noastre, trebuie să le traducem în toate limbile, dar putem deja să le semnăm în mai multe limbi. Am fost fericit să văd că există un consens acum între statele membre pentru devansarea datei semnăturii acordurilor, inclusiv secţiunea comercială, atât cu R. Moldova, cât şi cu Georgia”, a anunţat preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.

Oficialul european a menţionat că semnarea acordurilor de asociere se va realiza în câteva săptămâni de zile. „Conform deciziei luate astăzi, pe care Comisia Europeană a susţinut-o, semnarea va avea loc nu mai târziu de luna iunie din acest an, deci în câteva săptămâni de zile”, a mai adăugat Barroso.

Revenit în ţara de la Summit-ul PPE precum şi de la reuniunea Consiliului European de primăvară, preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că a solicitat oficialilor europeni o devansare a semnării acordurilor cu Republica Moldova.

„La PPE am cerut sprijin ca semnarea acordului de asociere şi liber schimb cu Republica Moldova să fie devansate. Să vedem ce se va întâmpla în consiliu. Am ridicat toate problemele astea, şi Ucraina, şi Transnistria, şi Găgăuzia, şi Republica Moldova şi gurile Dunării la PPE.”, a spus preşedintele Traian Băsescu.

În acelasi context, Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, a declarat că este necesar ca acordurile să fie semnate cât mai repede, iar Republica Moldova „ţinută cât mai aproape de UE”.

„Cred că ar trebui să mergem cât mai repede posibil cu acordurile. Moldova este sigur o ţară care trebuie ţinută cât mai aproape de UE”, a spus Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European.

Iniţial, semnarea celor două acorduri era prevăzută pentru sfârşitul lunii august, după ce documentele necesare au fost parafate în 2013, în cadrul Summit-ului de la Vilnius.

Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană este un tratat internaţional încheiat între UE şi Republica Moldova, care va permite o cooperare mai puternică între cele două entităţi în domenii precum comerţul, securitatea şi cultura.

Astfel, Republica Moldova îşi croieşte un nou drum către liberalizarea comerţului cu celelalte state membre ale UE, precum şi către un nou regim al vizelor. De precizat că semnarea acordurilor de asociere nu implică automat o apartenenţă la Uniunea Europeană, pentru acest proces fiind necesari mai mulţi paşi.


Citeşte şi:

Preşedintele României: Nu vom apăra Republica Moldova - să ceară unirea

Preşedintele român a declarat astăzi la Adevărul Live că România nu va interveni niciodată militar în Republica Moldova. Da, are dreptate şi a vrut să fie sigur că politicienii moldoveni vor înţelege că varianta intervenţiei apărării unui stat inventat de către Stalin, nu există pentru România.

Republica Moldova, mai aproape de Uniunea Europeană

Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, a anunţat, marţi, că Uniunea Europeană va face toate demersurile necesare pentru a semna până în toamna anului 2014 acordurile de asociere cu Republica Moldova şi Georgia parafate în noiembrie 2013.

Republica Moldova s-a alăturat sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană foştilor oficiali ucraineni

Republica Moldova s-a alăturat deciziei Uniunii Europene de a impune sancţiuni unui număr de 18 foşti demnitari din Ucraina, printre care şi ex-preşedintele Victor Ianukovici.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite