Avionul în care se afla Merkel a aterizat de urgenţă la Koln din cauza unei probleme tehnice. Cancelarul german lipseşte de la deschiderea G20

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA
FOTO EPA

Cancelarul german Angela Merkel lipseşte de la deschiderea summitului G20 la Buenos Aires, în urma unei aterizări de urgenţă a avionului său la Koln, în vestul Germaniei, joi seara, din cauza unei probleme tehnice, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Cancelariei, relatează AFP.

Surse guvernamentale germane au declarat că defecţiunea tehnică ar fi avut în spate o mână criminală, însă informaţiile nu sunt confirmate. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili dacă pana avionului cu care se ducea la summitul G20, în Argentina, cancelarul german Angela Merkel este de origine criminală, dezvăluie Rheinische Post în ediţia de vineri, citând surse apropate serviciilor de securitate germane, relatează AFP.

„Nu vom  continua astăzi (joi)” călătoria către Buenos Aires, a anunţat ea, după ce avionul de tip Airbus al conducătoarei germane s-a întors din drum în timp ce survola Olanda.

”În urma unei probleme tehnice, avionul guveramental a aterizat în deplină securitate la Koln acum câteva minute”, a anunţat ea către ora 20.20 GMT (22.20, ora României).

Cancelaria nu a precizat când urma să-şi reia Angela Merkel drumul către Buenos Aires. Însă, potrivit unui jurnalist german, cancelarul urma să petreacă noaptea la Bonn, după care să ia vineri dimineaţa un avion de linie către Madrid pentru a se duce în Argentina.

Ea ar urma să se îmbarce împrenună cu o mică delegaţie la bordul unui avion de linie comercial către capitala argentiniană. Ministrul german al Finanţelor Olaf Scholz ar face parte din această delegaţie restrânsă.

Avionul, un Airbus de tip A340-300, numit ”Konrad Adenauer”, numele primului cancelar german de după război, a fost aşteptat pe pistă de vehicule de pompieri, potrivit DPA.

Potrivit agenţiei germane de presă NDA, căpitanul a informat către ora locală 20.30 (21.30, ora României) pasagerii că urmează să se îndrepte către Koln, din cauză că o problemă tehnică a condus la oprirea mai multor sisteme electrice.

”Nu aveţi motive să vă faceţi vreo grijă, vom ateriza în deplină securitate la Koln”, i-a anunţat el pe membrii delegaţiei şi pe jurnaliştii de la bord.

Avionul s-a întors din drum în Olanda către Koln, deoarece acolo este baza aeronavei şi singurul avion de înlocuire, potrivit DPA.

Aterizarea a fost bruscă, în contextul în care avionul avea mult carburant la bord. Frânele au fost solicitate din cauza greutăţii aeronavei.

După ce au rămas o vreme la bord, Merkel şi delegaţia au coborât din avion şi s-au dus la un hotel la Bonn, scrie Reuters.

Potrivit unor surse guvernamentale, Merkel ar urma să ajungă în Argentina vineri seara.

O serie de întreveri bilaterale sunt prevăzute în agenda cancelarului german, inclusiv cu preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite