Atentate la Bruxelles. „Teroristul în alb“ a pus Belgia pe jar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia belgiană îl caută pe bărbatul cu geacă albă şi cu pălărie, surprins de camere alături de cei doi kamikaze de la aeroport.

Ancheta privind atentatele de la Bruxelles înaintează cu dificultate, iar autorităţile au dificultăţi în identificarea teroriştilor care au participat la masacrul soldat cu cel puţin 31 de morţi şi peste 300 de răniţi. Joi, „Le Monde“ scria că atacatorul sinucigaş de la metrou nu a fost singur şi că bărbatul care l-a însoţit ar putea fi încă în viaţă, dar identitatea nu este cunoscută.  

Khalid El Bakraoui s-a aruncat în aer marţi la metrou şi a ucis circa 20 de oameni. Cu o oră mai devreme, fratele său, Brahim El Bakraoui, un belgian condamnat pentru jaf, şi Najim Laachraoui, un belgian radicalizat care este suspectat că ar fi „artificierul“ şi pentru bombele din Paris, din noiembrie 2015, s-au aruncat în aer pe aeroportul din Bruxelles, provocând moartea a 11 oameni. În prezent, poliţia îl caută şi pe bărbatul îmbrăcat cu geacă albă şi cu o pălărie pe cap, surprins de camerele de supraveghere din aeroport alături de cei doi kamikaze şi care a fugit de la locul atacului. Forţele de ordine au găsit ulterior, abandonată, o a treia valiză cu explozibili – cea mai mare dintre toate.

Poliţia belgiană l-a identificat, vineri, cu o siguranţă de 95%”, pe teroristul cu geacă deschisă la culoare şi cu  pălărie care apare în imaginile suprinse de camerele de surapveghere alături de cei doi kamikaze de pe aeroport, scrie TF1.

 Potrivit postului francez, care citează surse apropiate anchetei, este vorba de Mohammed Abrini, în vârstă de 30 de ani, unul dintre complicii lui Salah Abdeslam în atacurile de la Paris.

Abrini, un belgian a cărui familie a alertat poliţia că ar putea fi unul dintre autorii masacrului din toamnă de la Paris, este vixat de un mandat internaţional de arestare. El a fost filmat într-una dintre maşinile folosite în atentatele din capitala Franţei.

Mohamed Abrini este originar din Molenbeek, o suburbia a Bruxelles-ului pe unde au trecut numeroşi jihadişti belgieni. El ar fi mers la un moment dat în Siria, pentru a se alătura jihadiştilor.

De altfel, fratele său mai mic a murit acum un an şi jumătate în Siria, un de lupta alături de Statul Islamic.

Fraţii kamikaze - Khalid şi Ibrahim El Bakraoui

image

 

Explozibilul folosit în atentatele de la Bruxelles: „Mama lui Satan“

Ingredientul exploziv principal este un compus numit triperoxid de triacetonă, sau TATP — o pudră cristalină. TATP este uşor de realizat şi greu de detectat, dar este, de asemenea, şi un compus incredibil de instabil. De fapt, este suficientă o simplă presare fermă pentru ca acesta să explodeze cu aproximativ 80% din forţa TNT-ului, şi e considerat un adevărat coşmar atât pentru terorişti, cât şi pentru autorităţi, acesta fiind, de altfel, motivul pentru care compusul şi-a câştigat printre terorişti porecla de „Mama lui Satan“.

Centralele nucleare, vizate iniţial

Teroriştii care s-au aruncat în aer la Bruxelles vizau centralele nucleare din Belgia, dar au fost nevoiţi să îşi aleagă alte ţinte în grabă. Ei au fost presaţi de operaţiunile poliţiei belgiene în cartierele cu populaţie majoritar musulmană şi de arestarea lui Salah Abdeslam, principalul suspect pentru atentatele de la Paris, au declarat surse apropiate anchetei pentru cotidianul „La Derniere Heure“.

Reconstituire 3D a atentatului de pe aeroportul Zaventem, din 22 martie 2016

[<a href="//storify.com/Alinavasile/atentate-teroriste-la-bruxelles" target="_blank">View the story "Atentate teroriste la Bruxelles " on Storify</a>]

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite