Atacurile ruseşti în Ucraina se înmulţesc pe fronturile de Est şi de Sud

0
Publicat:

Ucraina a raportat marţi zeci de atacuri ruseşti pe fronturile de Est şi de Sud, la o zi după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut că situaţia este „extrem de dificilă" pentru forţele sale, lipsite de muniţii şi de ajutor american, după aproape doi ani de război, relatează France Presse, citată de Agerpres.

Unul dintre atacurile precedente în Ucraina. FOTO EPA EFE
Unul dintre atacurile precedente în Ucraina. FOTO EPA EFE

Asalturile survin într-un moment în care Ucraina comemorează zece ani de la moartea a zeci de manifestanţi în 2014 la Kiev, în timpul aşa-numitei „Revoluţii a demnităţii" sau a „revoluţiei din Maidan Nezaliojnosti" (Piaţa Independenţei), care a dus la căderea regimului preşedintelui Viktor Ianukovici, susţinut de Moscova.

„Zece ani de la (începutul) tentativelor de a ne distruge”

Manifestația de atunci a marcat de asemenea începerea anexării Crimeii de către Rusia în sudul Ucrainei şi a mişcării separatiste proruse în estul ţării.

„S-au scurs zece ani de la (începutul) tentativelor de a ne distruge, de a ne distruge independenţa. Dar am rezistat în urmă cu zece ani şi o facem şi astăzi", a declarat marţi preşedintele Volodimir Zelenski pe Facebook.

Șeful administraţiei prezidenţiale, Andrii Iermak spune că Rusia „încearcă să ne transforme într-o colonie a sa, dar nu-şi va atinge obiectivul. Noi vom câştiga".

Statul Major General ucrainean a indicat, în raportul său cotidian de marţi dimineaţă, că nu mai puţin de 84 de atacuri ruseşti au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, asigurând că toate au fost „respinse" de armata ucraineană.

Aceste atacuri intervin în contextul în care forţele Moscovei au cucerit sâmbătă oraşul Avdiivka, în regiunea Doneţk, şi doar cu câteva zile înainte de intrarea în cel de-al treilea an de război de la invazia Rusiei în Ucraina, la 24 februarie 2022.

„Profită de întârzierea furnizării ajutorului pentru Ucraina"

Dacă acţiunile ruşilor s-au redus considerabil în jurul Avdiivka - doar 9 atacuri înregistrate - în schimb 21 de atacuri au avut loc în apropiere de Mariinka, la sud-vest de Avdiivka, 14 în zona Bahmut (în est) şi 11 în regiunea Zaporojie (sud).

În zona Avdiivka, „ruşii se regrupează, şi-au atins obiectivele tactice" şi „îşi transferă probabil unităţile spre alte sectoare", indicase luni purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Dmitro Lîhovîi.

„Situaţia este extrem de dificilă în mai multe puncte pe linia frontului, unde trupele ruse şi-au concentrat maximum de rezerve", a recunoscut luni seara preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Ei profită de întârzierea furnizării ajutorului pentru Ucraina", a adăugat el, în timp ce Kievul este privat de un ajutor militar american crucial de 60 de miliarde de dolari, blocat în prezent în Congres.

Kievul duce lipsă de muniţii de artilerie, pentru apărarea antiaeriană şi de arme cu rază lungă de acţiune. Armata face eforturi să-şi completeze rândurile, după eşecul contraofensivei din vară.

Preşedintele Zelenski a mulţumit, marţi, Suediei, care a anunţat un nou ajutor militar pentru Ucraina, sub formă de echipamente în valoare de aproximativ 633 de milioane de euro.

Aflat într-o deplasare în Japonia, premierul ucrainean Denis Şmîgal a declarat marţi că este încrezător că Congresul american va debloca ajutorul mult aşteptat.

„Cred că şi SUA vor sprijini Ucraina, la fel ca Uniunea Europeană, Japonia, toate ţările G7, FMI şi toate organizaţiile financiare internaţionale", a declarat el într-o conferinţă de presă la Tokyo.

„Deci nu putem vorbi despre oboseală, pentru că acesta este un război existenţial. Nu poţi să fii obosit când lupţi pentru viitorul tău, pentru viaţa ta... pentru ordinea globală de securitate", a spus el, întrebat despre „oboseala Ucrainei".

„Avem o mulţime de nevoi: tancuri, arme, muniţii”

Pe teren, Sviataslav Iaremenko, care a luptat împotriva separatiştilor încă din 2014 şi apoi s-a înrolat din nou în armată după invazia din 24 februarie 2022, a declarat pentru AFP că „ceva oboseală s-a acumulat după doi ani de război".

„Cred că va trebui să continuăm să luptăm încă câţiva ani", a spus el, „în funcţie de cât de mult ne vor ajuta partenerii noştri occidentali. Avem o mulţime de nevoi: tancuri, arme, muniţii. Avem nevoie de toate", spune militarul ucrainean, intervievat de AFP la Kostiantinivka, un oraş din estul ţării, nu departe de front.

Armata rusă continuă bombardamentele aproape zilnic, vizând zone situate departe de linia frontului.

Cinci civili au fost ucişi de o lovitură rusească asupra unei localităţi din regiunea Sumî, situată în nord-estul Ucrainei, la graniţa cu Rusia, a anunţat marţi armata ucraineană.

Apărarea antiaeriană la rândul său a anunţat că a distrus 20 de drone explozive Shahed de concepţie iraniană, care au fost lansate în noaptea de luni spre marţi de Rusia asupra mai multor regiuni din Ucraina.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite