Atac armat în Muntenegru. Cel puţin 11 persoane au murit VIDEO

0
0
Foto Twitter
Foto Twitter

Cel puţin unsprezece persoane au fost ucise vineri într-un atac armat în localitatea Cetinje, care s-a declanşat în urma unei dispute familiale, a anunţat RTCG, radio-televiziunea publică din această ţară din Balcani, relatează AFP.

„Unsprezece persoane au fost ucise, iar şase au fost rănite, între care un poliţist", a anunţat vineri această sursă, precizând că atacatorul este inclus în acest bilanţ.

Un poliţist din Muntenegru a confirmat, sub protecţia anonimatului, acest bilanţ pentru AFP, scrie Agerpres.

Drama s-a produs la Cetinje, la 36 km vest de capitala Podgorica, după ce atacatorul a fost implicat într-o ceartă familială, a precizat RTCG. El ar fi deschis focul la întâmplare în cartier după această dispută. 

Printre cei ucişi se numără şi atacatorul Vuk Borilović (34 de ani) din Cetinje, care a deschis focul asupra mai multor persoane, inclusiv asupra unor ofiţeri de poliţie, potrivit presei muntenegrene.

Aceeaşi sursă scrie că printre victime se numără şi un poliţist care a fost dus la spital şi ar fi fost supus unei operaţii.

Atacul s-a produs în plin sezon turistic în ţara cunoscută pentru plajele sale pitoreşti mărginite de munţi. Cetinje, fostă capitală regală, este situată într-o vale muntoasă care s-a confruntat cu o stagnare economică în cursul ultimelor decenii.

Mai multe - Europa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite