Armistiţiul din Ucraina, în pericol: cinci soldaţi ucraineni au fost ucişi după ce, oficial, a intrat în vigoare acordul de pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luptele continuă la Debalţevo şi Mariupol, în ciuda armistiţiului
Luptele continuă la Debalţevo şi Mariupol, în ciuda armistiţiului

Cinci soldaţi ucraineni au murit de duminică încoace în timpul confruntărilor cu separatiştii proruşi, iar alţi 22 au fost răniţi în lupte, în ciuda acordului de pace care a intrat în vigoare pe 15 februarie. Separatiştii continuă să atace nodul feroviar Debalţevo, despre care susţin că nu este inclus în termenii armistiţiului şi, prin urmare, nu reprezintă o încălcare a celor agreate la Minsk.

Luptele continuă şi luni în estul Ucrainei, deşi un armistiţiu a intrat în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică. Tiruri cu mortar au lovitt zona oraşului Mariupol, a declarat Dmitro Cialov, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene în regiune, citat de CNN. 

În timp ce liderii europeni sunt hotărâţi ca armistiţiul intrat în vigoare noaptea trecută să fie un succes, luptătorii de pe linia de conflict din estul Ucrainei continuă să se atace. De la ora 00.00, când oficial ambele tabere au încetat focul, doi civili au fost ucişi în lupte, iar asupra oraşului Debalţevo au fost organizate 10 atacuri, transmite Kievul. În acelaşi ton, presa rusă aservită Kremlinului anunţă noi confruntări în regiunile separatiste. 

Cu toate acestea, ambele tabere - precum şi capitalele europene implicate în negocieri - au anunţat că „armistiţiul este respectat, în general”. Atât ruşii, cât şi ucrainenii par însă  pregătiţi să rupă acordul în orice moment. „Dacă ne vor ataca, nu vom întoarce şi celălalt obraz, vă promit”, a declarat Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, la scurt timp după ce armistiţiul a intrat în vigoare. 

infografie ucraina armistitu

La rândul lor, liderii separatişti continuă atacurile asupra nodului feroviar Debalţevo, argumentând că acest punct nu este inclus în acordul de pace. Mai mult, Alexandr Zaharcenko, comandantul forţelor de atac asupra oraşului Debalţevo, refuză să permită soldaţilor ucraineni să se retragă.

Potrivit „The New York Times”, este vorba despre cel puţin 8.000 de soldaţi ucraineni care nu pot părăsi zona de conflict, deşi au primit ordine să evacueze la intrarea în vigoare a armistiţiului. 

Harta conflict ucraina
Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite