Armata ucraineană anunță că a eliberat 500 de kilometri pătrați din regiunea Herson
0Armata ucraineană a anunțat luni că a eliberat, în ultimele două săptămâni, 500 de kilometri pătraţi de teritoriu în regiunea Herson, situată în sudul Ucrainei.

„Succesele noastre din aceste ultime două săptămâni sunt destul de convingătoare. Noi am eliberat circa 500 de kilometri pătraţi”, a declarat Natalia Humeniuk, purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Operațional Sud al Ucrainei.
Potrivit Nataliei Humeniuk, localităţile Vîsokopillea, Biloghirka, Suhîi Stavok şi Miroliubivka „sunt în întregime sub stindard ucrainean”.
Anterior, Kievul a anunțat că a eliberat 3.000 de kilometri pătrați în doar câteva zile de contraofensivă în regiunea Harkov, în estul Ucrainei.
În sud, contraofensiva ucraineană, declanşată puţin mai devreme decât în Harkov, pare să avanseze mai greu, notează AFP, potrivit Agerpres.
Kiril Stremousov, şeful-adjunct al regimului de ocupaţie impus de Moscova în Herson, a susținut pentru agenţia de presă RIA Novosti că „situaţia este sub controlul” forţelor armate ruse. „O evoluţie ca în Harkov este pur şi simplu imposibilă”, a adăugat el.
Ca urmare a înfrângerilor suferite în Harkov, armata rusă a răspuns cu atacuri cu rachete împotriva infrastructurii civile, lăsând în beznă și fără apă curentă mare parte din estul Ucrainei. Luni, primarul Harkovului a declarat că orașul a rămas fără electricitate și apă curentă. „Situaţia din această (duminică, n. red.) noapte s-a repetat. Din cauza loviturilor (ruse, n. red.), alimentarea cu apă şi cu energie electrică a fost oprită”, a spus Ihor Terehov.