Armata rusă a început „marea ofensivă“: lupte grele în Bahmut

0
Publicat:

Armata ucraineană se află sub o presiune tot mai intensă în faţa asaltului trupelor ruse pe frontul din estul Ucrainei, în special în zona oraşului Bahmut, în timp ce invazia rusă se apropie de împlinirea unui an şi trupele Moscovei sunt presate să câştige cât mai mult teritoriu înaintea discursului pe care preşedintele rus Vladimir Putin îl va susţine în faţa parlamentului pe 21 februarie, consemnează duminică agenţiile DPA şi EFE.

Soldați ruși
Armata rusă a început „marea ofensivă". Imagine din Bahmut FOTO Profimedia

  Şeful grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, susţine că, după lupte grele, aceasta a capturat satul Krasna Gora (Muntele Roşu) situat la circa 7 kilometri de Bahmut şi că această unitate va merge mai departe să ocupe acest oraş, zonă care este scena unor lupte foarte costisitoare în vieţi ale soldaţilor şi echipamente pentru ambele tabere, scrie Agerpres.

Potrivit Ministerului britanic al Apărării, care citează date oferite de Statul Major ucrainean, neconfirmate de vreo sursă independentă, în ultima săptămâna armata rusă „a suferit probabil cea mai ridicată rată a pierderilor umane după prima săptămână a invaziei în Ucraina". Conform respectivelor cifre ale Kievului, trupele ruse ar fi pierdut în ultima săptămână în medie 824 de soldaţi pe zi. Dar „Ucraina continuă să sufere la rândul ei o rată ridicată a pierderilor", admite Ministerul Apărării de la Londra. 

O cucerire a Bahmutului ar aduce trupele ruse mai aproape de ocuparea întregii regiuni ucrainene Doneţk. Totuşi, în ritmul actual al înaintării armatei ruse, după cum a estimat însuşi Prigojin, acest lucru s-ar putea întâmpla abia peste doi ani

În raportul său zilnic de duminică, Ministerul rus al Apărării susţine că a distrus arsenale ucrainene de-a lungul întregii linii a frontului ucrainean, începând din regiunea nord-estică Harkov, continuând cu provinciile estice Doneţk şi Lugansk şi până în provincia sudică Herson. Conform mai multor surse ucrainene şi occidentale, aceştia ar putea fi primii paşi ai unei ofensive generale ordonate de Putin. 

Imagine din Bahmut FOTO Profimedia
Imagine din Bahmut FOTO Profimedia

„Marea ofensivă”

Vorbind despre aceasta, secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare a Ucrainei, Oleksii Danilov, a estimat sâmbătă seară că armata rusă a început „marea ofensivă", dar ea se loveşte deja de „mari probleme".

 „Ofensiva pe care (ruşii) au planificat-o avansează gradual. Dar nu este ofensiva la care ei se aşteptau", întrucât forţele ucrainene opun o „puternică rezistenţă", a explicat oficialul ucrainean. Cele mai bune exemple, adaugă el, ar fi localităţile Avdiivka, aproape de capitala regională Doneţk, şi Vuhledar, unde trupele ruse au pierdut mii de soldaţi şi peste o sută de tancuri, blindate şi alte vehicule militare, dar cu toate acestea continuă asaltul asupra celor două oraşe. 

În acest timp, bloggerii militari ruşi, susţinători ai războiului pornit contra Ucrainei, pun la îndoială capacitatea armatei ruse de a cuceri toate teritoriile din estul şi sudul Ucrainei pe care Moscova le-a anexat pe hârtie (provinciile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson). Şi oficiali pro-ruşi din Donbas (Doneţk şi Lugansk) cer Moscovei să schimbe strategia militară, mai ales că până la primăvară armata ucraineană va primi, într-o primă etapă, peste o sută de tancuri din partea SUA şi a aliaţilor europeni, în special tancuri germane Leopard. 

Conform unei evaluări comunicate duminică de serviciul de informaţii militare ucrainean, „comandamentul rus nu dispune de resurse pentru a lansa acţiuni ofensive pe scară extinsă" şi va trebui să se mulţumească cu victorii tactice cum sunt cele obţinute recent.   

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite