Anis Amri a căutat online instrucţiuni pentru construcţia de bombe improvizate şi s-a oferit să fie kamikaze pentru ISIS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anis Amri
Anis Amri

Anis Amri, principalul suspect pentru atentatul de la Berlin din 19 decembrie, a căutat pe internet instrucţiuni pentru construcţia de bombe improvizate şi s-a oferit în februarie să fie kamikaze pentru Statul Islamic, scrie Sueddeutsche Zeitung, citat de Reuters. El ar fi trimis selfie-uri din camion, cu puţin timp înainte de atac.

El se afla în vizorul autorităţilor germane, iar cazul său a fost discutat de cel puţin şapte ori în perioada februarie-noiembrie.

Experţii în prevenirea terorismului au analizat de cel puţin două ori dacă Amri planifica un atac în Germania, dar de ambele dăţi au decis că este puţin probabil.

În prezent, anchetatorii din toată Europa încearcă să stabilească dacă a avut complici. Poliţia germană a reţinut miercuri un tunisian suspectat de legături cu tânărul. Potrivit presei locale, numărul se afla în telefonul lăsat sau uitat de Amri în cabina camionului cu care a intrat în mulţime pe 19 decembrie, omorând 12 oameni.

Revista germană Focus citează surse din serviciile de securitate de la Berlin, potrivit cărora telefonul găsit în camion avea pe el mesaje audio şi fotografii trimise de Amri islamiştilor cu 10 minute înainte să intre cu vehiculul în mulţime.

O altă prioritate este stabilirea itinerariului tunisianului, care a reuşit să ajungă de la Berlin la Milano, unde a fost ucis.

Un purtător de cuvânt al Procurorului Naţional olandez a afirmată că autorităţile au dovezi care sugerează că tânărul de 24 de ani a trecut prin Olanda. Anchetatorii studiază imagini cu un bărbat despre care cred că ar fi Amri, filmat de camerele de supraveghere în gara Nijmegen, în apropiere de graniţă.

De asemenea, ei încearcă să afle cum a obţinut Amri un SIM olandez, pe care îl avea cu el când a murit. Una dintre ipoteze este că l-a cumpărat la Nijmegen.

Anterior, o sursă judiciară franceză a afirmat că Amri pare să fi trecut prin Lyon, Franţa.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite