Anchetatorii italieni nu asociază cazul Mailat cu violarea minorei de la Roma
0Anchetatorii italieni au negat că ar exista vreo legătură între cazul Mailat şi violarea unei adolescente în vârstă de 14 ani, la Româna, aşa cum afirmase luni cotidianul “Il Messaggero”, relatează NewsIn.
La rândul său, interpreta română din cazul Mailat, Ileana Baboi, care potrivit “Il Messaggero” ar fi omis în traducerile făcute menţiuni privind complici ai lui Mailat, a respins orice acuzaţie.
“Fiecare cuvânt pe care l-am tradus a fost controlat de un magistrat român, de un reprezentant al ambasadei şi de un intepret al apărării. Nimeni nu a avut nimic de modificat. Totul este înregistrat şi scris”, a spus ea.
Procuratura a subliniat că orice legătură între cele două incidente este “lipsită de fundament”. Deocamdată, anchetatorii se concentrează pe găsirea persoanei care a vândut telefoanele mobile furate de la adolescenta în vârstă de 14 ani violată şi de la prietenul ei.
De asemenea, sunt aşteptate rezultatele a circa 22 de teste ADN făcute de poliţia română în cazul membrilor unei familii de ciobani romi din estul României. Aceştia sunt rude ale lui Ion Feraru, un deţinut în vârstă de 25 de ani aflat în închisoare în România, al cărui cromozom Y corespunde cu cel izolat de poliţia italiană din probele recoltate de pe corpul victimei. Cromozomul Y se transmite din tată în fiu şi este identic la toate persoanele de sex masculin dintr-o familie.
Poliţia română a prelevat salivă de la verii şi fraţii lui Feraru şi analizează aceste mostre, după care probele vor fi trimise şi la Roma, unde poliţia va face o analiză paralelă. Între timp, anchetatorii încearcă să stabilească dacă vreuna dintre aceste 22 de persoane s-a aflat în Italia în ziua în care a avut loc violul.
Alexandru Isztoika Loyos şi Karol Racz, cei doi cetăţeni români arestaţi iniţial pentru agresiunea sexuală, dar disculpaţi ulterior de testele ADN, au fost vizitaţi luni de un deputat al formaţiunii de centru-dreapta Il Popolo della Liberta (PdL), condusă de Silvio Berlusconi. Românii i-au spus politicianului că “vor ieşi în curând din închisoare”.
“Nu am făcut nimic, în scurt timp vom ieşi de aici”, a spus Racz. În 23 martie el va fi audiat într-un alt dosar în care este suspectat, cel al violării unei femei în vârstă de 41 de ani, tot la Roma.
Loyos a declarat că, după ce va fi pus în libertate, va rămâne în Italia, unde va munci “pentru a trimite bani familiei din România”.























































