Amenda pentru cerşit în Spania este dublă faţă de cea pentru prostituţie. De ce-au înăsprit spaniolii legea?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cersetori spania. foto

Autorităţile din Alicante, Spania, au dat o lege prin care amendează aspru prostituţia şi cerşetoria. Astfel, amenda pentru prostituţie ajunge la 1.500 de euro, iar cerşetoria este amendată dublu. Legi similare au fost promulgate şi în Barcelona şi Valencia.

Cei care trimit la cerşit minori sau persoane cu dizabilităţi primesc amenzi de până la 3.000 de euro. 

Poliţia îi poate amenda pe cei care merg pe stradă fără tricou, pe cei care ascultă muzică cu volumul la maxim în maşină şi pe cei care fac graffiti sau acrobaţii în locuri neautorizate.

Noile reglementări fac parte dintr-o serie de legi „anti-balcanice” după ce poliţia spaniolă a arestat în ultimul deceniu tot mai mulţi  migranţi din sud-estul Europei care se ocupau cu prostituţia şi cerşetoria, potrivit Alephnews. 

În urmă cu un an, un grup de români ocupa ilegal apartamente în Spania. „Clanul Marcel” din Cadiz, din sudul Spaniei, a primit bani ca să plece – câte 5.000 de euro de persoană. În total spaniolii au dat 100.000 de euro ca să scape de români. Vecinii au trăit în tot acest timp un coşmar. Clădirea era folosită pentru trafic de droguri, prostituţie şi comerţ cu fier vechi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite