Alte două persoane au fost arestate în cazul celor 39 de cadavre găsite într-un camion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Poliţia britanică a anunţat vineri că a efectuat două noi arestări în urma descoperirii în apropiere de Londra a 39 de chinezi morţi într-un camion, al cărui şofer, originar din Irlanda de Nord, se afla în continuare în arest prevenitv, relatează AFP.

Potrivit poliţiei, un bărbat şi o femeie în vârstă de 38 de ani, locuitori ai oraşului Warrington, în nordul Angliei, au fost reţinuţi.

Şoferul camionului a fost arestat în ziua descoperirii macabre şi este suspectat de crimă. El era interogat vineri, după ce măsura arestării sale preventive a fost prelungită.

Potrivit presei britanice, este vorba despre Mo Robinson, în vârstăde 25 de ani, un locuitor din Portadown, în comitatul Armagh. În acest comitat au avut loc trei percheziţii în noaptea de miercuri spre joi.

Potrivit poliţiei britanice, cele 39 de victime sunt 31 de bărbaţi şi opt femei de naţionalitate chineză.

Unsprezece dintre cele 39 de cadavre au fost transferate joi seara la Spitalul Broomfield din Chelmsford. Ele urmau să fie autopsiate în vederea stabilirii cauzei decesului. Acest proces se anunţă îndelungat, a avertizat poliţia.

Autorităţile chineze nu au confirmat că este vorba despre cetăţeni chinezi.

Întreprinderea Global Trailer Rentals (GTR), cu sediul la Dublin, a confirmat că este proprietara remorcii frigorifice în care au fost găsite cadavrele. Ea a anunţat că a închiriat-o unui client la 15 octombrie, cu suma de 275 de euro pe săptămână.

Compania precizează că remorca era echipată cu un sistem de înregistrare GPS, ale cărui date urmează să fie predate anchetatorilor.

Aceste informaţii se anunţă preţioase în vederea stabilirii locului în care au fost îmbarcate persoanele care au murit şi dacă au fost efectuate alte deplasări în zilele dinainte.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite