Aleksandr Vucic, despre poziţionarea Serbiei faţă de războiul din Ucraina: 85% dintre sârbi vor fi întotdeauna de partea Rusiei
0
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat că ţara sa se află sub presiuni politice după decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina, motiv pentru care el se află într-o poziţie dificilă, deoarece susţinera sârbilor faţă de Rusia este una mare, indiferent de ceea ce se va întâmpla, informează agenţia rusă de presă TASS.
„Poziţia noastră este atât de dificilă: Serbia a pornit pe calea europeană, Serbia a susţinut întotdeauna integritatea Ucrainei, dar, pe de altă parte, aproximativ 85% dintre oameni vor fi întotdeauna de partea Rusiei, indiferent de ceea ce se va întâmpla. Acestea sunt faptele cu care mă confrunt în calitatea de preşedinte al ţării”, a afirmat Aleksandar Vucic într-un interviu pentru TV Pink, potrivit sursei citate.
„Credeţi că este posibil să impunem sancţiuni Rusiei peste noapte, această Rusie care nu ne-a impus niciodată sancţiuni. Rusia a fost singura ţară care nu a impus sancţiuni împotriva noastră în anii 90. De asemenea, a susţinut integritatea noastră teritorială în cadrul Naţiunilor Unite”, a subliniat Aleksandar Vucic.
Rusia este partener crucial al Serbiei în domeniul energetic. De asemenea, este şi principalul aliat al Belgradului în refuzul său de a recunoaşte independenţa fostei sale provincii Kosovo, populată în principal de albanezi.